Calendar astrologic 18-24 martie: Echinocțiul de primăvară și conjuncție Mercur-Chiron

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Horoscop săptămânal
Sursă foto: Pexels
EXCLUSIV
Sursă foto: Pexels

Horoscop săptămânal. Ne apropiem ușor ușor de prima eclipsă din 2024.

Pe 20 martie avem Echinocțiul de primăvară/Soarele intră în Berbec. Începe primăvara din punct de vedere astronomic și astrologic. Când vorbim de echinocțiu, vorbim de faptul că ziua și noaptea vor începe să fie egale și de aici ziua va crește și noaptea va scădea până la solstițiu. Gata cu hibernarea din sezonul Peștilor! Intrarea Soarelui în Berbec presupune prospețime, noutate, energie, forță, impuls, viață. În plus, trebuie menționat că acest sezon al Berbecului va avea parte și de două eclipse, pe 25 martie și pe 8 aprilie. 

Citește și Filozofia Berbecului și ce Înseamnă să Fii Puternic

Tot miercuri, avem o conjuncție între Mercur și Chiron în Berbec. Atunci când aceștia se întâlnesc, mai ales în primul semn al zodiacului, nu mai putem să ţinem furia, ci o dăm pe din afară prin vorbe şi vorbele acestea dor. Vor durea ca niciodată.

Pe 21 martie, avem o conjuncție între Venus și Saturn în semnul Peștilor. Planeta iubirii și a frumuseții se întâlnește cu profesorul dur. Este posibil să nu simțim iubiți, apreciați, doriți. Și bineînțeles, ne vom trezi la realitate, nu în cel mai plăcut mod. Dar, adevărul este că acest aspect vrea să tratăm dragostea cu maturitate, nu cu așteptări tipice unui copil. O perioadă bună pentru relații stabile. Adică bazate pe compatibilitate și nu doar atracție. 

Joi mai avem un sextil între Soarele din Berbec și Pluto din Vărsător. Cuvinte cheie: schimbare, prospețime în gândire, curiozitate, alternative, dar și drumuri, multă comunicare, alianțe, parteneriate. 

Duminică, 24 martie, Venus din Pești face un sextil cu Jupiter din Taur. Vom fi romantici, carismatici, sensibili și afectuoși. Ceilalți vor fi atrași de atitudinea noastră deschisă. O zi bună pentru generozitate și răsfăț. 

Îți recomandăm și Jupiter direct în Taur până pe 26 mai. Previziuni pentru FIECARE zodie/ascendent

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel