Ce aduce Mercur retrograd în Săgetător pentru Berbec/Ascendent în Berbec

Autorul articolului: Alexandra-Valentina Dumitru |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Pixabay.com
Pixabay.com

Pe 23 decembrie, Mercur își va începe retrogradarea în semnul Săgetătorului, iar astrologul DC News și redactorul-șef Astrosens.ro, Daniela Simulescu, ne spune cum va fi influențată fiecare zodie. Află ce îi așteaptă pe nativii Berbec sau cei cu ascendent în Berbec!

Pe 23 decembrie, Mercur retrograd se întoarce în Săgetător. Până pe 2 ianuarie 2024, când va deveni staționar și își va relua mersul direct, ne vom confrunta cu numeroase încurcături. Mai ales în zona călătoriilor și a evenimentelor de sărbători. Mercur retrograd va face și un careu cu Neptun, ceea ce înseamnă că finalul anului va fi destul de haotic. În special pentru cei care au marcaj de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești. 

Mercur, fie că este direct sau retrograd în Săgetător, aduce cu el o abordare riguroasă și moralistă.

Pe 27 decembrie, va avea loc și o Lună Plină. Este indicat să evitați confruntările la evenimentele festive. Ar fi bine să nu judecați, să nu acuzați, să nu vă plângeți și să nu vă comparați cu alții, deoarece nu va aduce beneficii.

Oamenii cu Mercur în Săgetător sunt orientați spre dreptate, dar pot încălca și ei regulile. Este important să nu îi acuzați pe alții de acțiuni pe care le faceți și voi.

Datorită poziției lui Mercur în Săgetător, toate aspectele legate de transport, telecomunicații și comunicare vor fi afectate. Pot apărea probleme cu dispozitivele electronice, rețelele sociale pot avea probleme de funcționare, iar planurile de călătorie pot fi deranjate.

Mercur în Săgetător aduce și aspecte legate de religie și spiritualitate, putând fi purtate multe discuții pe aceste teme.

Este esențial să fiți mai atenți la cheltuieli în această perioadă decât în timpul retrogradării lui Mercur în Capricorn. Tendința către exces va fi accentuată.

Trecerea lui Mercur retrograd dintr-un semn de pământ într-unul de foc va implica inițial o abordare mai ponderată, urmată de o tendință către exces. În timp ce Mercur retrograd în Capricorn ne face să fim mai reținuți, având impresia că ne asumăm prea mult, când trece în Săgetător, exprimăm mai mult decât este necesar.

Berbec/Ascendent în Berbec

Mercur retrogradează în a 9-a, făcând și careul cu Neptun, ceea ce poate aduce unele obstacole în călătorii și întâlniri cu vechi prieteni sau membri ai familiei.

În planul plecărilor, se pot ivi întârzieri neașteptate, blocaje sau amânări neplăcute. Organizarea evenimentelor festive ar putea deveni problematică, iar pierderi pot apărea pe plan financiar.

Pe ultima sută de metri, ai putea să descoperi că anumite provizii lipsesc sau că magazinele au închis, iar instituțiile au program restrâns, contrar așteptărilor tale pentru rezolvarea unor aspecte administrative. Transporturile precum trenurile sau avioanele pot întâmpina dificultăți, iar mașina ta s-ar putea bloca sau chiar să ai parte de un mic incident pe drum, cauzând întârzieri.

În plus, chiar și tehnologia poate deveni complicată.

E bine să te pregătești pentru diverse evenimente nefericite, însă important de reținut că acestea nu vor fi grave. Nu te descuraja, nu e momentul să intri în panică. 

Citește și Mesajele astrelor pentru PATRU zodii. Vor fi tensiuni și provocări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel