Ce este astrologia și cum funcționează? Detalii UNICE de care să ții cont

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel | Dată: 25 ian 2023, 15:08 | Categorie: Recomandari
Freepik.com
EXCLUSIV
Freepik.com

Cum de poate fi astrologia atât de precisă și cum este capabilă să descrie cu acuratețe evenimentele viitoare? Ca să-ți răspunzi la aceste întrebări, merită să cunoști mai multe despre această știință, veche de mii de ani.

Să începem cu începutul! În primul rând, astrologia se bazează pe calcule clare, științifice ale constelațiilor, dar și ale mișcărilor planetare. Astrologii sunt capabili să studieze aceste planete, dar și să fie fini observatori ai tiparelor care apar de-a lungul unor sute de ani.

Totodată, stelele sau planetele reprezintă adevărați indicatori ai timpului, așa că ne permit să aflăm și să înțelegem în ce ciclu suntem atunci când o persoană se naște. Din acest motiv, toate civilizațiile din lume și-au dezvoltat sisteme proprii de predicție a evenimentelor viitoare. Acestea au fost bazate pe baza observațiilor astronomice, legate de stele, Lună și Soare.

Strămoșii au fost și cei care s-au gândit la mișcările stelelor și a planetelor pe cer. De aceea, au creat sisteme complexe de măsurare a timpului, ca să calculeze și diferite evenimente astronomice.

Pe scurt, oamenii cred în astrologie fiindcă le oferă citiri precise, exacte.

Astrologia s-a bucurat de un succes repetat, dar cum funcționează ea?

Încă de acum mii de ani, oamenii cunoșteau când se rotesc planetele și au calculat inclusiv Nodurile Lunare, ca să prezică eclipsele. Deși nu aveau nici măcar un telescop. Așa că fenomenul este uimitor.

Într-adevăr, astrologia nu a fost creată sau dezvoltată de o singură persoană, ci de generații întregi de indivizi, pe o perioadă lungă de timp. Așa a devenit credibilă și plină de acuratețe.

Nu știi cum funcționează astrologia pentru tine? Trebuie să înțelegi mai întâi horoscopul, astrograma sau harta natală.

În fapt, harta natală reprezintă instantaneul cerului atunci când te-ai născut. La acel moment, toate planetele erau în diferite semne zodiacale, așa că ai o semnătură astrologică unică. Poți să ai Soarele în Gemeni, ascendentul În Vărsător, Marte în Berbec sau Luna în Balanță. Deci, ai o astrogramă unică.

Ai o hartă natală DIURNĂ sau NOCTURNĂ? Iată un GHID simplu care te va ajuta

Dar, doi oameni care s-au născut în părți diferite ale lumii, dacă sunt născuți în aceeași perioadă de timp, vor avea un horoscop diferit, în ceea ce privește spațiul. Punem și problema fusurilor orare diferite, din anumite țări.

La momentul nașterii tale, planetele se mișcau în semne specifice. În acest fel, s-a creat o diagramă și s-au notat pozițiile planetare.

Soarele și Luna care tranzitau un anumit semn când te-ai născut s-au transformat în semnul solar (sau zodia) și în semnul Lunar.

Soarele oferă zodia, adică ego-ul nostru. Stă aproximativ 30 de zile într-un semn și dă zodia unei persoane. În funcție de poziția Soarelui, noi afirmăm că suntem Berbeci, Fecioare, Raci, etc.

Poziţia Lunii în momentul naşterii noastre aduce informaţii dintr-o zonă mai adâncă decât toate celelalte, fiind strâns legată de primele noastre emoţii şi forme de ataşament cu părinţii sau familia apropiată.

Spune-mi unde ai Luna în astrogramă ca să îți spun cine ești și ce simți cu adevărat!

Planetele se mișcă mereu, iar ele ne dau un impact asupra minții, corpului și sufletului. De altfel, când citim un horoscop, el se bazează pe aceste mișcări ale planetelor, la o anumită oră și la o anumită dată.

În astrologie, totul se bazează pe zodii, planete și constelații. Calculele precise sunt cele care îi fac pe astrologi să facă predicții pentru un anumit semn din zodiac.

Ce mai trebuie să reținem: una este horoscopul generalist(în funcție de zodie) și alta este astrograma personală! 

Vezi și: Cele 12 case astrologice. Iată ce semnificație are fiecare în harta ta natală 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Cross parteneri
Get it on Google Play