Ce este, de fapt, Ascendentul? Se manifestă doar după 30 de ani?

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Homepage
sursă foto: Pixabay.com
EXCLUSIV
sursă foto: Pixabay.com

Ascendentul este extrem de important în astrograma noastră, alături de Soare și Lună. Ca să putem determina Ascendentul avem nevoie bineînțeles de dată, dar neapărat și de ora și locul unde ne naștem. Dacă nu știm ora este important să știm măcar un interval.

Atunci când vedem un om, unul pe care nu l-am mai întâlnit niciodată, prima dată vedem, de fapt, ascendentul. La prima întâlnire este mai bine să nu încercăm să ghicim zodia unei persoane, pentru că în față ne apare doar ascendentul, ceea ce construim încă din momentul nașterii, felul în care am învățat să ne modelăm în lume. Prima impresie este întotdeauna dată de ascendent.

Abia după câteva întâlniri ajungem și la nucleu, adică la zodie. De aceea este foarte important să nu judecăm persoana după prima impresie. Atenție, fațada nu este neapărat falsă, ci este un mod prin care oamenii își construiesc ascendentul.

În funcție de ora și locul nașterii tale afli unde este Ascendentul, mai exact care este zodia care se afla la orizontul estic în momentul nașterii tale. Este nevoie de fus orar, longitudine și latitudine. Ascendentul arată modul în care te văd ceilalți și în care înveți să te construiești. Ascendentul este felul în care îți faci tu masca socială, cum te văd ceilalți, dar și cum alegi să te construiești tu însuți în fața lor.

Ascendentul este ca un instrument, este filtrul nostru către viață. Să nu judecăm după aparențe, prima imagine este de fapt, o construcție în urma adaptării noastre la mediu, o formă de afișare în lume.

Dacă tu te muți în altă țară și stai acolo câțiva ani și te integrezi în societatea respectivă, se calculează un nou ascendent, cel relocat. Și acesta începe să îți modifice personalitatea. Cel mai simplu mod de a te schimba pe tine este să te muți în alt loc, altă țară. Contează distanța și locul. Îți nuanțezi ascendentul natal. Ascendentul natal rămâne, dar cumva vii cu o altă suprascriere. Și de aceea, persoanele care se mută în altă țară, automat integrându-se în societatea respectivă, suferă transformări destul de mari pentru că acolo, ele văd lumea altfel. De aceea și noi, atunci când mergem în excursii, ne simțim extraordinar. De exemplu, cineva cu un ascendent încărcat în harta natală, care nu are acel sentiment de libertate ca individ, și se duce într-o altă țară unde acel ascendent se mută într-un semn mai ușor, simte că poate să respire, aflăm dintr-o discuție între astrologii Daniela Simulescu și Dan Ciubotaru pe care îl puteți găsi pe canalul Astrosens. 

Atenție! Ascendentul nu se manifestă doar după 30 de ani, ci încă de la prima respirație, de când am luat prima gură de aer pe lumea aceasta, preluăm energia de la orizontul estic al locului nașterii noastre.

Desigur că putem deveni mai conștienți de ascendent după 29 de ani deoarece atunci se petrece maturizarea, ne dăm seama că suntem pe cont propriu. Trecem la următorul nivel, dar asta se întâmplă din cauza întoarcerii lui Saturn care se petrece în jurul acestei vârste.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel