Ce înseamnă să ai ascendent în Rac? Particularitățile acestor nativi

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Recomandari
Sursa: pixabay.com
Sursa: pixabay.com

Alături de Soare și de Lună, ascendentul joacă un rol ESENȚIAL în harta noastră natală. Iată care sunt particularitățile celor care au ascendent în RAC.

Ca să putem determina ascendentul cuiva avem nevoie, bineînțeles, de data nașterii, dar neapărat și de ora și locul unde ne naștem. Dacă nu știm ora, este important să știm măcar un interval.

Atunci când vedem un om, unul pe care nu l-am mai întâlnit niciodată, prima dată vedem, de fapt, ascendentul. La prima întâlnire este mai bine să nu încercăm să ghicim zodia unei persoane, pentru că în față ne apare doar ascendentul, ceea ce construim încă din momentul nașterii, felul în care am învățat să ne modelăm în lume.

Prima impresie este întotdeauna dată de ascendent.

Abia după câteva întâlniri ajungem și la nucleu, adică la zodia cuiva. Din acest motiv, este foarte important să nu judecăm persoana după prima impresie. Atenție, fațada nu este neapărat falsă, ci este un mod prin care oamenii își construiesc ascendentul.

Ascendentul este felul în care îți faci tu masca socială, cum te văd ceilalți, dar și cum alegi să te construiești tu însuți în fața lor.

Mai mult, ascendentul nu se manifestă doar după 30 de ani, ci încă de la prima respirație, de când am luat prima gură de aer pe lumea aceasta, preluăm energia de la orizontul estic al locului nașterii noastre.

Ascendent în RAC

Cum sunt persoanele care au ascendentul în Rac? Poți observa, din prima, că sunt blânde și emană o căldură aparte. Totodată, acești nativi sunt foarte liniștiți, nu le place conflictul. Ba mai mult, se remarcă și printr-o sensibilitate deosebită. Pot fi, adesea, anxioși, având nevoie de zona lor de confort.

Când întâlnim pe cineva cu ascendent în Rac, să știi că acesta somatizează cu multă ușurință. Să nu uităm că ascendentul ține și de corp. De fiecare dată când observi un ascendent în Rac, poți să vezi și relația sa cu mâncarea. Nu uita că un astfel de nativ are nevoie de foarte multe îmbrățișări, de multă atenție, dar și de multă căldură.

Vorbim de oameni pentru care contactul fizic înseamnă foarte mult, la fel și orice atingere. Chiar dacă are zodia Capricorn, să spunem, prima impresie pe care ți-o lasă ascendentul in Rac este că acea persoană vrea să o îmbrățișezi. De asemenea, poate să fie și foarte grijulie. 

Ce îi face atât de speciali pe cei cu ascendentul în semnul Racului? Puterea lor secretă constă în faptul că emană o energie bună. Îți oferă o stare de bine și îți fac ziua mai frumoasă. 

Sunt oameni care se emoționează ușor, așa că ai grijă ce și cum le spui. Pot fi ușor emotivi, așa că îi poți răni dacă arunci cuvintele la întâmplare. 

Datorită acestei profunzimi emoționale, vorbim și despre oameni empatici, destul de miloși. Nu îi lasă indiferenți dramele celor din jur și nu ezită să ofere o mână de ajutor celor care au nevoie. Se hrănesc cu energia celor din jur.

Totodată, persoanele care au ascendentul în zodia Rac eliberează o energie favorabilă. Acest lucru îi face pe oameni să se apropie de ei. Sunt oameni primitori, care au capacitatea să poarte o conversație cu oricine. Au grijă la cuvintele pe care le folosesc și nu vor să te facă să te simți neimportant.

Sunt, în esență, ușor de abordat. Posedă chiar o anumită eleganță în modul de interacțiune cu ceilalți, fiind foarte politicoși. Sunt drăguți și foarte amabili, dar nu se deschid în fața oricui.

Poate vrei să vezi și: Ce înseamnă să ai ascendent în Gemeni? Iată prin ce se remarcă acești nativi!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel