Ce zodii vor atrage banii ca un magnet în 2023 și cine trebuie să aibă grijă la finanțe?

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Recomandari
Freepik.com
EXCLUSIV
Freepik.com

Horoscopul banilor. În 2023, există aspecte astrologice favorabile din punct de vedere financiar. Iată ce zodii atrag banii în anul care vine, dar și care sunt semnele cu pierderi pe acest plan.

Trebuie să menționăm niște tranzite cheie în 2023, mai ales din punct de vedere financiar. Reamintim despre tranzitul lui Jupiter sau "Marele Benefic" din semnul Taurului, începând cu 16 mai și până la finalul anului. Aici, avem nevoie să vizualizam rezultatele, astfel încât să căpătăm o motivație de a le obține. Se impun direcții și planuri clare, nu scheme de îmbogățire rapidă. Datorită acestui tranzit, putem să atragem norocul dacă facem acte de caritate. Când suntem generoși, fără să epatăm.

În acest interval, poți acea succes în domeniul care țin de finanțe: bancar, acțiuni, contabilitate. Vei avea și un ochi format pentru estetică, așa că se anunță investiții în domeniul artei, al designului interior sau în industria modei.

Uranus, planeta surprizelor și a tehnolgiei, tranzitează semnul Taurului până în 2026. Aduce surprize, neobișnuit, nonconformism, dar și lumină, electricitate sau inovație.

Cum vor sta zodiile cu banii în 2023?

Berbec

Putem spune că Berbecii au magnet la bani în noul an! Este unul dintre cele mai avantajate semne din punctul de vedere al finanțelor, mai ales că Jupiter tranzitează casa banilor din 16 mai. Așa că, 2023 vine cu oportunități de creștere a veniturilor, în special în zona celor proprii.

Poți să primești un spor la salariu sau chiar o promovare. Totul va depinde de valoarea pe care ți-o oferi. Ar fi bine să deschizi și un cont de economii.

Taur

Prospețimea este cea care îți poate aduce venituri în 2023. Ce înseamnă asta? În primul rând, Jupiter tranzitează semnul tău, dar îți cere să faci curat în viața ta în primele cinci luni din an. Dacă o să ai spațiu, vei primi sprijin pentru un nou job sau pentru pasiuni pe care le poți monetiza.

Gemeni

Gemenii vor întâmpina mai degrabă provocări pe plan financiar, așa că nu se află musai în categoria favoriților. Totuși, ai face bine să muncești mult în primele luni din 2023, ca să poți câștiga o creștere salarială. Ai multe oportunități, dar după 16 mai, s-ar putea să ai unele dificultăți care acționează ca o sugativă pentru finanțele tale. Grijă mare și la negocieri între 23 iulie și 4 septembrie.

Rac

Venus o să retrogradeze în casa banilor între 23 iulie și 4 septembrie, așa că Racii pot da lovitura sau pot face cea mai proastă investiție. Ar fi bine să amâni achizițiile importante după această dată. Tranzitul lui Jupiter în Casa a 11-a va fi avantajos pentru cei cu afaceri mai mici sau mai mari.

Leu

Nativii Leu pot întâmpina probleme pe sectorul banilor. Saturn intră în Casa a opta pe 7 marie 2023 și aduce motive de îngrijorare. Poți să ai dificultăți în obținerea fondurilor din partea instituțiilor financiare sau a celor provenite în urma unor moșteniri. Cu intrarea lui Jupiter în Taur de pe 16 mai, poți să monetizezi noi cunoștințe, dacă te ocupi de educație până atunci.

Fecioară

Jupiter va tranzita Casa a opta până în mai 2023, așa că îți pregătește terenul pentru resurse noi, în special dacă nu te bazezi doar pe tine. Din mai, fii pregătit să investești în educația ta, fiindcă astrele te ajută. O călătorie îți poate schimba perspectiva asupra banilor, chiar dacă vara o să producă unele pierderi pe plan financiar.

Balanță

Balanțele se pot bucura de un magnet la bani în anul care vine. Te descurci singur, dar o să fii susținut financiar și de persoanele apropiate. Totodată, poți să faci și investiții serioase. Urmează un an bun ca să achiți datorii sau să iei un credit. Uniii nativi își pot deschide și o afacere.

Scorpion

În noul an, o să ai alte obiective, în special în zona amoroasă și nu te vei mai gândi mereu la supraviețuire. O să ai impresia că neglijezi domeniul financiar, dar lucrurile vor fi destul de bune. Nu o să mai fii atât de dispus să dai sume mari de bani pe produse de moment.

Săgetător

Pentru Săgetători, nu o să fie nici cel mai prost an pe plan financiar, dar nici cel mai bun. Până în mai, nu prea te preocupă subiectul, însă după 16 mai, apar cheltuieli pe zona de gospodărie sau imobiliare. Ar fi bine să pregătești anumite sume pentru sănătatea ta sau a celor dragi.

Capricorn

Jupiter o să tranziteze Casa a cincea, te bucuri de creativitate, iar asta se vede și pe segmentul financiar. Un lucru este cert: cu cât ești mai fericit în 2023, cu atât poți profita de conturi mai pline. În primele luni din an, poți să faci investiții imobiliare avantajoase.

Vărsător

Saturn o să își înceapă tranzitul în Casa a doua, a banilor, unde o să stea până în 2026. Deci, apar niște probleme. Saturn este cel care vrea limite, planuri de economisire, finanțe eficiente. Va trebui să înveți să te descurci cu mai puțini bani. Și nu uita să te gândești și la pensie, indiferent de vârsta ta.

Pești

Saturn va intra în semnul tău, așa că o să-ți pui multe întrebări legate de stabilitatea ta financiară. O să te ocupi și de modul în care cheltuiești. Fiindcă până pe 16 mai, Jupiter este în Casa banilor, vor fi niște tendințe de exagerare, dar apoi o să ai nevoie de limite.

Poți să citești și: Influența puternică lui Lilith pentru aceste PATRU zodii până pe 8 ianuarie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel