Conjuncţia Jupiter-Neptun din 12 aprilie 2022 este totul despre vindecare şi acceptare: Sănătatea mintală va fi o prioritate!

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Recomandari
Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Cum astăzi este marcată la nivel mondial Ziua mondială a sănătăţii mintale, este demn de amintit evenimentul astrologic care va marca lumea exact din acest punct de vedere, în 2022. Este vorba despre Conjuncția Jupiter-Neptun, din 12 aprilie 2022, un eveniment rar care se întâmplă o dată la 13 ani şi care schimbă radical lumea aşa cum o cunoaştem. Este un aspect astrologic care va aduce în faţă problemele nerezolvate din 2020 şi este o perioadă în care oamenii vor pune în prim-plan vindecarea mentală şi spirituală mai mult ca oricând.

Astrologul Daniela Simulescu a explicat impactul major pe care această conjuncţie îl va avea asupra noastră:

"Jupiter- Neptun ţine de vindecare. Abia la anul s-ar putea să trecem peste ce înseamnă pandemie. Jupiter Neptun e bun pe vindecare fizică şi emoţională, de aceea cred că la anul vor reieşi la suprafaţă toate problemele pe care le-am întâmpinat în 2020".

Conjuncţia Jupiter-Neptun: "Totul despre vindecare"

Oamenii se vor îndrepta mai mult ca oricând spre tot ce ţine de sănătate mintală şi vor tinde către spiritualitate, mai adaugă astrologul:

"În câteva luni, psihologii se vor îmbogăţi pt că această conjuncţie îţi arată clar că trebuie să te vindeci şi pe interior. S-ar putea ca percepţia oamenilor despre mersul la psiholog sau psihiatru se va schimba pentru că ne dăm seama că avem nevoie. E o perioadă foarte bună pentru vindecare şi acceptare. 

Dacă tu te ştii că ai un viciu şi toată lumea îţi spune asta şi tu în continuare negi, gândeşte-te în ultimii ani ce ai pierdut din cauza acelui viciu şi poate îţi faci curaj să ceri sprijin şi să înceapă o perioadă în care începi să vindeci.

Jupiter-Neptun vorbeşte de sănătate, vicii şi problemele psihologice. Tot ce s-a întâmplat anul trecut, la anul se vor vedea. Mulţi, din dorinţa de a se vindeca, îşi vor da seama că vor să îi vindece şi pe alţii", a mai precizat Daniela Simulescu. 

Ziua mondială a sănătăţii mintale este marcată în fiecare an la 10 octombrie. Această zi a fost stabilită, în 1992, de către Federaţia Mondială pentru Sănătate Mintală (World Federation for Mental Health - WFMH), pentru a creşte gradul de conştientizare şi educaţie publică pentru înţelegerea cât mai bună a bolilor mintale şi a tulburărilor de comportament.

Vezi AICI articolul complet despre Conjuncţia Jupiter-Neptun din 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel