Cum arată a doua jumătate a anului pentru Vărsător/ascendent în Vărsător?

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Freepik.com
EXCLUSIV
Freepik.com

Iată previziunile pentru a doua jumătate a lui 2023 dacă ești Vărsător sau ai ascendent în Vărsător.

Cum sunt previziunile în a doua jumătate a lui 2023 pentru Vărsător/cei cu ascendent în Vărsător? Descoperă ce ne spune astrologul DC News și redactorul-șef Astrosens.ro, Daniela Simulescu.

Este adevărat că în prima parte a anului au avut loc cele mai importante evenimente astrologice. A doua parte a lui 2023 nu va fi la fel, dar trebuie să menționăm faptul că abia acum se vor întâmpla cu adevărat niște lucruri în viața noastră.

De asemenea, amintim de faptul că Jupiter se află în Taur de la 16 mai și că Saturn rămâne în Pești, chiar dacă la un moment dat își va opri retrogradarea, ca și Jupiter.

Totodată, între 23 august și 15 septembrie, Mercur va fi retrograd în Fecioară, iar aici trebuie să avem grijă.

Mai mult, va mai avea o retrogradare între 13 decembrie și 2 ianuarie 2024. Vor urma și niște eclipse spre final de an. Pe 14 octombrie, vorbim despre o Lună Nouă în Balanță și pe 28 octombrie, o Lună Plină în Taur. Pe 3 octombrie, și Lilith o să își termine tranzitul în Leu și va intra în Fecioară.

Previziuni pentru Vărsător/Ascendent în Vărsător

În primul rând, o să ai o vară intensă din punct de vedere relațional. Și nu spunem acest lucru degeaba, ci facem referire la tranzitul lui Venus retrogradă, care se întâlnește cu Lilith și face careul cu Uranus. Deci, ce se poate întâmpla? Se pot întoarce oameni în viața ta sau poți cunoaște persoane noi, care nu sunt neapărat cele mai potrivite pentru tine.

Mai mult decât atât, chiar dacă ai o relație, această poate fi testată în lunile în care Venus este retrogradă, din iulie până în octombrie.

Dacă oamenii pe care îi vei întâlni de-acum vor fi în continuare în viața ta și de pe 9 octombrie încolo, când Venus își va opri retrogradarea, acest lucru este perfect. Dacă nu, ia lucrurile ca atare, înseamnă că pur și simplu nu a fost să fie.

În cazul în care relația în care te afli nu mai merge sau a intervenit rutina, plictiseala sau obișnuința și lucrurile se rup, înseamnă că așa trebuie să rămână, de fapt.

De asemenea, dacă ai cunoscut pe cineva și lucrurile nu prea au mers, decât pe termen scurt, iar tu te-ai îndrăgostit și te-ai simțit în al nouălea cer, gândește-te ce ai descoperit de fapt despre tine în acea perioadă scurtă în care ai iubit înflăcărat.

S-ar putea să îți dai seama că ai unele nevoi la care nici nu te-ai fi gândit, iar următoarea relație în care vei intra va fi mult mai sănătoasă.

Relațiile de tip tampon sunt la ordinea zilei în această vară, iar distracțiile la fel. Ai face bine să nu te lași păcălit de tot felul de ispite, de diferite substanțe sau de obiceiuri toxice. Încearcă să stai cât mai departe de oamenii care nu îți fac deloc bine, este foarte important de reținut pentru a doua parte a anului 2023.

Nu în ultimul rând, să ne amintim de faptul că Saturn este retrograd în Casa a doua, a resurselor și a banilor. Așa că ai foarte mare grijă la capitolul finanțe, mai ales până în octombrie, când va fi și retrograd. Lordul Karmei vrea să îți ofere foarte multe lecții. 

Te poate face să creezi și un cont de economii sau să investești în lucruri durabile sau te învață să trăiești cu mai puțin. Să fii mai cumpătat.

Cu Jupiter în Casa a 4-a, familia se poate extinde, pot apărea diferite evenimente sau te poți muta.

Poți să citești și: Cum arată a doua jumătate a anului pentru Capricorn/ascendent în Capricorn?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel