Cum stau Gemenii, Balanțele și Vărsătorii cu banii până la finalul lui 2023?

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Sursă foto: Pexels
EXCLUSIV
Sursă foto: Pexels

Horoscop bani. Jupiter se apropie de Uranus, în semnul Taurului, ceea ce înseamnă că vom avea destulă instabilitate pe piața financiară. 

Jupiter se află în continuare în Taur. Ce-i drept, până pe 30 decembrie, va fi în mișcare retrogradă. Dacă îl mai punem la socoteală și pe Saturn direct în Pești, putem spune că avem o perioadă în care suntem obligați să fim mai responsabili în relația cu banii. Să învățăm să privim altfel resursele, să le prețuim și să le gestionăm în mod pragmatic. 

Zodiile de aer nu au un an bun din punct de vedere financiar. Am putea spune chiar că, până în mai 2026, vor trece prin diverse pierderi. 

Gemeni/Ascendent în Balanță

Până la finalul lui 2023, va trebui să devii mai calculat. Ai trecut prin tot felul de evenimente deja, de la începutul anului și până acum, care au presupus și cheltuieli importante. Și în continuare vor mai apărea unele situații care vor fi precum o sugativă pentru buzunarul sau contul tău. Cu Jupiter retrograd în casa a 12-a, trebuie să înveți să mai tai din cheltuielile făcute pentru a acoperi un gol. Pierderile suferite nu sunt cauzate doar de neputința ta, ci și de suferința și neputința celor dragi. De asemenea, astrele îți recomandă să stai departe de parteneriatele dubioase. 

Citește horoscopul 2024 pentru nativii Gemeni

Balanță/Ascendent în Balanță

Jupiter retrograd tranzitează casa a opta, iar Saturn direct este în a șasea. Aici avem două scenarii. Munca și eforturile tale vor fi răsplătite. Te vei descurca și singur, dar vei fi susținut financiar și de către apropiați. Sau vei trece prin momente copleșitoare și pline de anxietate din cauza datoriilor. Negocierile cu instituțiile de profil nu vor fi lipsite și de refuzuri. Un an bun pentru a achita o datorie sau pentru a obține creditul de care ai nevoie, nu pe cel ce îl dorești tu. Unii dintre vor găsi resursele necesare pentru a începe sau vinde o afacere. 

Citește horoscopul 2024 pentru nativii Balanță

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Cu Saturn direct în casa a doua, a banilor, nu avem neapărat vești bune până la final de 2023. Din martie și până acum ai trecut prin multiple crize și lecții pe plan financiar. Nu mai beneficiezi de aceleași sume. Sau le primești în continuare, dar nu te poți bucura cu adevărat de ele pentru că apar tot soiul de responsabilități. Saturn vrea responsabilitate și maturizare. Vrea limite, vrea plan de economisire, vrea eficientizare, să te gospodărești cu mai puțini bani. Și să te gândești și la viitor. 

Citește horoscopul 2024 pentru nativii Vărsător

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel