Horoscop de weekend pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie trebuie să renunțe la exagerări!

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Horoscop zilnic
freepik.com
EXCLUSIV
freepik.com

Ce previziuni există pentru următoarele ȘASE zodii?

Ce aspecte merită să avem în atenție, din perspectivă astrologică?

Mâine, Marte își va începe tranzitul în semnul Peștilor, unde va rămâne până la data de 30 aprilie. Știm că Marte îl întruchipează pe luptător, pe războinic. Când ne gândim la Marte, avem în minte ruperea, graba, impulsivitatea. Iar Peștii, ultimul semn din zodiac, vorbesc despre vindecare spirituală, empatie, milă, iluzie, haos, dependență.

O să fim predispuși la a duce lupte care nu ne fac bine și care nu sunt, de fapt, ale noastre. De altfel, ne atașam emoțional de problemele altora. Cei mai afectați sunt nativii cu marcaj de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești.

Luni, pe 25 martie, o să avem o Eclipsă de Lună/Lună plină în semnul Balanței. Nativii cu marcaje cardinale în hărțile natale - Berbec, Rac, Balanță și Capricorn - vor fi profund afectați de acest eveniment. Vor întâmpina dificultăți în luarea deciziilor, chiar dacă încearcă să le amâne, așa cum au făcut în trecut. Fiecare fază a lunii vorbește despre un punct culminant, iar acum se va simți că situația devine insuportabilă. Acest lucru este valabil în sfera relațiilor și a parteneriatelor.

Luna Plină: efecte, beneficii și pregătiri pentru ritualuri

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens.ro, ne pune la dispoziție previziunile pentru weekend!

Balanță/Ascendent în Balanță

Eclipsa de la începutul săptămânii viitoare vă face protagoniști, pentru că se va petrece în semnul vostru. Astrologul îți recomandă, ca încă de pe acum, să nu exagerezi cu absolut nimic. Și să înveți să negociezi cât mai mult, cât mai bine și cât mai des cu putință. Vei fi într-un du-te-vino care te obosește și te copleșește, dar te și ajută să faci față mult mai bine perioadei care urmează.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Marte intră mâine în Casa a cincea, în Casa iubirii, unde se află deja și Venus. Ce este recomandat pentru tine zilele următoare? Lasă-te purtat de viață și fă tot posibilul ca în programul weekendului să fie și activități care te încântă. Nu lăsa aceste zile să treacă oricum.

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Marte va intra în Casa a patra, așa că, dacă sunt lucruri prin casă care nu funcționează, se vor strica și mai mult. Așa că fii prevăzător și încearcă să le repari din timp. De asemenea, dacă simți nevoia să aduci îmbunătățiri locului în care stai, tranzitul lui Marte o să te ajute enorm. Însă, merită să ai grija la discuțiile conflictuale cu membrii familiei. Și la tendința de a da vina pe ceilalți pentru neputințele tale.

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Marte va intra în Casa a treia, iar asta te ajută să călătorești, să comunici, să interacționezi mai mult. În schimb, eclipsa de luni se va resimți serios în viața ta. Pentru că se va petrece pe axa Berbec-Balanță, deci este clar că vei fi implicat, în calitate de semn cardinal. Trebuie să îți dai seama ce contează cu adevărat în viața ta - familia sau cariera. Cu cât exagerezi într-unul dintre domenii, cu atât celalalt va avea mult de suferit. 

Aceste PATRU zodii sunt cele mai atrase de flacăra lor geamănă!

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Aveai deja destule aspecte în Casa a doua a banilor, iar tot acolo va intra mâine și Marte. Ce se întâmplă? Apar foarte multe cheltuieli. Chiar dacă nu trebuie să fie unele majore. Acelea multe și mărunte te vor deranja, de fapt. Însă, Marte este foarte bun în a obține fonduri. Îți dă idei, curaj, ambiție și te face foarte competitiv pe plan financiar. Daca vei avea un proiect de făcut care implică bani, vei avea succes. 

Pești/Ascendent în Pești

Ei bine, Marte intră mâine în semnul tău. Marte înseamnă curaj, ambiție, energie, forță, competiție, dar mai aduce și furie, nerăbdare. Ca întotdeauna, aduce și resurse și vulnerabilități. Daca ai așteptat un moment bun să depui un CV, să mergi la un concurs, să te apuci de sport, să iei decizii, acesta este momentul. Nu te lăsa, dacă ai luat o decizie, mergi înainte! Axează-te și pe mai multă mișcare, ca să folosești furia lui Marte într-un sens pozitiv.

Poți să citești și acest articol: Deși vârsta este un factor de risc pentru unele tipuri de aritmii, acestea pot apărea la orice vârstă, inclusiv la sugari, copii și adulți tineri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel