Luna în astrogramă și legătura cu mama. Vârsta planetară a Lunii

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Homepage
sursă: Pixabay.com
sursă: Pixabay.com

Când vorbim despre Lună, vorbim despre emoţii şi de cele mai multe ori, aceste emoţii au un substrat biologic. Vorbim despre insatisfacţii, frustrări. Copilul mic este lipsit de orice mijloc de comunicare verbală sau intelectuală cu mediul, astfel încât apelează la echipamentul cu care a venit, un echipament instinctual, animalic. Luna descrie tocmai această natură a copilului, de fiinţă incapabilă să trăiască singură, de fiinţă foarte receptivă la tot ceea ce primeşte ca îngrijiri, ca emoţii, ca mediu şi astfel, perioada 0-3 ani este perioada în care psihicul omului se formează şi toate relaţiile pe care copilul le are cu copilul, mama, tata, îngrijitorii, sunt relaţii care îşi pun amprenta asupra psihicului în mod categoric.

Luna, satelitul misterios al Pământului care continuă să fascineze lumea cu aura sa și ne aduce informații despre noi înșine. Se discută des despre influenţa acestui corp ceresc în vieţile noastre de zi cu zi, dar puţini ştiu că Luna guvernează primii trei ani din vieţile noastre, fiind reprezentată de figura maternă. Ba mai mult, aspectele din harta natală şi poziţia lunii în momentul naşterii dezvăluie detalii inedite despre fiecare persoană. Iar, ca să fie lucrurile mai interesante, acest aspect poate ajuta chiar în domenii precum psihologia sau psihanaliza. Cum? Ne explică Alexandru Păunescu, astrolog licenţiat şi în psihologie, într-un interviu inedit acordat Danielei Simulescu, pentru Astrosens.ro.

„Luna reprezintă mama, reprezintă emoţiile, reprezintă nivelul de fuziune între mamă şi copil sau între părinţi. Luna este reprezentată de mamă şi toată această arie de 0-3 ani este relaţia care se petrece în sânul familiei. Inclusiv un tată sau un bărbat poate să reprezinte pentru copil o figură maternă pentru că atât femeile, cât şi bărbaţii, au o parte masculină şi o parte feminină".

Luna pe harta natală

O analiză a influenţei Lunii în viaţa unei persoane nu este completă dacă nu se acordă atenţie şi poziţiei sale în astrogramă. „Deci, avem această prima fază, care este guvernată de Lună. Luna este actorul principal, este Lordul acelui segment de viaţă. Ca să ne dăm seama cum va fi acest segment de viaţă, ne uităm unde este plasată luna, în ce semn şi în ce casă astrologică şi, ulterior, cum interacţionează cu planetele din jur.

Dacă vrem să mergem şi mai departe, ne uităm cum Luna traversează zodiacul, în fiecare an şi observăm că în anumite perioade, pentru anumiţi copii, când Luna trece prin Berbec, ei tind să fie mai agresivi sau să se lovească sau să aibă nişte reacţii somatice mai puternice. Când Luna trece prin Taur, posibilitatea de infecţii în ceea ce priveşte, spre exemplu, amigdalita, este mai mare, dar şi problemele în alimentaţie", a precizat Alexandru Păunescu, pentru Astrosens.ro.

„Astrologia e un instrument foarte bun de cercetare deoarece îţi scuteşte un pic travaliul şi încercarea ta de a-ţi da seama de anumite lucruri. Îţi să nişte indicii, nu poţi să iei categoric dar îţi dă respectiva plasare astrologică o informaţie care te-ar putea ajuta să îţi dai seama ce ar putea fi, unde să te îndrepţi, cum să abordezi situaţia. Astrologia este un instrument care poate fi folosit și în psihologie şi în consilierea psihologică", a declarat Alexandru Păunescu, pentru Astrosens.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel