Marele festival dedicat zeului Ganesha, divinitate cu cap de elefant, începe miercuri în India

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Stiri
sursă foto: Pixabay.com
sursă foto: Pixabay.com

Monumentale statui dedicate lui Ganesha, zeitate hindusă cu cap de elefant, sunt pe cale să fie finalizate la Mumbai cu ocazia Ganesha Chaturthi, unul dintre cele mai mari festivaluri religioase din India, care va începe miercuri, informează AFP. 

În ultimii doi ani, din cauza restricţiilor stricte asociate pandemiei de COVID-19, autorităţile indiene au limitat amploarea festivalului, precum şi dimensiunile statuilor construite pentru a-l reprezenta pe zeul Ganesha. Însă în acest an, statuile acestei divinităţi hinduse şi-au regăsit talia de odinioară, demnă de cea a unor pahiderme adevărate, atingând înălţimi de nouă metri. Ele necesită zeci de persoane pentru a le ridica şi a le transporta prin oraş.

Festivalul, care durează 11 zile, atrage zeci de mii de pelerini hinduşi pe străzile din metropola indiană, situată pe coasta vestică a ţării. Comenzile au fost reluate, a declarat artizanul Bharat Masurkar, care sculptează astfel de idoli de patru decenii, aşezat printre zecile de creaturi concepute din argilă şi ipsos, înainte de a fi vopsite în culori strălucitoare în atelierul său, care atrage mulţi clienţi. La colţul străzii, unde sunt fabricate monumentalele statui ale zeului Ganesha, lucrează mai mulţi muncitori sezonieri, angajaţi pentru a construi schele din lemn.

Tradiţie şi ecologie

Statuile gigantice ale zeului Ganesha sunt făcute din ipsos de Paris, un material durabil şi uşor, care permite transportarea lor cu uşurinţă pe străzi. Cei mai mulţi dintre acei idoli sunt transportaţi pe cărucioare din lemn până în cartierele care i-au comandat pentru a fi expuşi în cadrul unor petreceri de stradă, unde mii de credincioşi se reunesc şi dansează împreună timp de mai multe ore. Potrivit artizanilor locali, argila este prea grea şi prea fragilă pentru a permite fabricarea versiunilor uriaşe ale zeului Ganesha. În ceea ce priveşte hârtia cartonată, aceasta nu este utilizată în timpul actualului sezon al musonului. Festivalul culminează cu procesiunea de transportare a statuilor Ganesha în direcţia Mării Arabiei, unde divinităţile sunt scufundate în apă. Hârtia cartonată nu se dizolvă şi ar putea eşua apoi pe ţărm, potrivit ecologiştilor, poluând astfel apa şi afectând vieţuitoarele acvatice. Impactul de mediu al statuilor din ipsos reprezintă şi el o sursă de îngrijorare, care le-a determinat pe autorităţile din Mumbai să le interzică începând de anul viitor. În acest an, statuile din ipsos vor fi autorizate, cu condiţia să fie scufundate doar în cursuri de apă artificiale.

Sursă:AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel