Marte în Leu, de pe 20 mai. Ce oferă acest tranzit pentru Berbec/cei cu ascendent în Berbec?

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Sursa: pixabay.com
EXCLUSIV
Sursa: pixabay.com

Pe 20 mai, Marte părăsește semnul Racului și intră în cel al Leului. Iată ce aduce acest tranzit pentru Berbec sau cei cu ascendentul în Berbec!

Începând cu 25 martie, Marte și-a început tranzitul în Rac, unde va sta până pe 20 mai. Până atunci, avem ocazia să construim ceva. 

La data de 20 mai, Marte, planeta acțiunii, va trece din semnul stabilității, specifice Racului, în cel al pasiunii și al dramatismului, specifice Leului. Așadar, putem afirma faptul că o să avem creativitatea la cote imense. Dar, atunci când vom dori să obținem ceva, o să apelăm de fiecare dată la narcisism.

De altfel, încrederea o să fie arma noastră cea mai de preț. Însă, trebuie să avem grijă, pentru că tranzitul lui Marte în Leu predispune și la intransigență.

Astrologul Daniela Simulescu ne spune că acest tranzit îi place foarte mult în acest an. Se va petrece între 20 mai și 10 iulie. Să ne amintim că Marte îl reprezintă pe Ares, deci vorbim despre zeul războiului, al curajului, al virilității și al pasiunii. Totodată, când vorbim despre Marte, avem în vedere toată această zonă de motivație, de ceea ce ne face să acționăm.

În plus, atunci când discutăm despre Leu, vorbim despre ideea de a primi lumină, respect și validare. Dar și despre dramatism, orgoliu, creativitate, generozitate, puterea de a da viață. 

Cu Marte în Leu, suntem cei mai buni manageri, dar și cei mai buni actori. Vom fi cei mai întreprinzători, dar și cei mai orgolioși și cei mai intransigenți. Vom fi și cei mai iubăreți, dar și cei mai focoși.

Va intra și Venus în Leu în curând, pe data de 5 iunie, așa că va fi un început de vară spectaculos!

Tranzitul lui Marte în Leu pentru Berbec/Ascendent în Berbec

Marte este guvernatorul tău și va întra în Casa a 5-a, în semn de foc. Iar asta îți priește de minune, pentru că vei simți că nu mai este nimeni ca tine. La fel vor simți și Leii, desigur. Doar că la tine intră în această casă care vorbește despre iubirea de sine, dar și despre validare, respect, recunoaștere, premii, atenție, egoism, narcisism și capacitatea de a crea ceva. 

Deci, iată, din 20 mai până pe 10 iulie, ai capacitatea de a crea, de a da viață unui proiect. În plus, cu Marte în Casa a 5-a, tu poți învăța anumiți oameni diferite lucruri sau tu te poți duce la anumite cursuri, ca să te îmbunătățești. De fapt, Marte în această casă vorbește despre brandul personal, despre cum poți să te vinzi mai bine.

Totodată, Marte în Casa a 5-a este și foarte competitiv. Simți că nimeni și nimic nu îți stă în cale, indiferent dacă ești într-o activitate sportivă sau nu. Cu Marte aici, dacă simți că îți sunt încălcate drepturile sau că cineva este mai bun ca tine, efectiv nu o să stai pe loc.

Pentru tine, Marte în Leu poate fi privit precum Napoleon sau precum actorul care ia Oscarul și care în loc să fie umil și modest, se duce pe scenă și își mulțumește sieși pentru toți laurii. 

Să nu uităm că această casă are și o componentă legată de senzualitate. Deci tu poți, până la 10 iulie, să fii și Napoleon, și Casanova. Ai timp suficient să demonstrezi, pentru că despre asta este vorba. Să motivezi, să te arunci și oarecum să îi ajuți și pe ceilalți să facă la fel.

Astrosens îți sugerează și: Cele PATRU ZODII care au "pile" la astre în luna mai!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel