Mihaela Bilic dezvăluie cum calculezi, în funcție de kilograme, câtă cafea poți să bei. Calcul simplu

Autorul articolului: Sorin Costache |
Data publicării:
| Categorie: Wellness
foto ilustrativ pixabay
foto ilustrativ pixabay

Nutriționistul Mihaela Bilic a vorbit despre cafea și ceai, a arătat unde se aseamănă și ce beneficii au. 

Teina din ceai și cafeina din cafea sunt, în fapt, unul și același lucru, dar descoperite la un deceniu distanță. Astfel, ambele băuturi au efect energizant, dar diferit. Cafeaua, însă, are de până la cinci ori mai multă cafeină decât ceaiul. În același timp, în ceai mai sunt și taninuri care întârzie efectul stimulant, ce va fi moderat ca intensitate, între 3 și 6 ore. Cafeaua are, în schimb, efect rapid, cu intensitate crescută, dar care durează maximum trei ore. 

Iată postarea completă a nutriționistului: 

”Ceaiul se infuzează mult iar cafeaua puțin.  Deși au nume diferite, teina din ceai și cafeină din cafea sunt de fapt una și aceeași substanță: trimetilxantina, un alcaloid cu efect stimulant pentru sistemul nervos și cardiovascular. Doi chimiști diferiți le-au descoperit și le-au denumit în anii 1800, la diferență de 10 ani.

Dacă molecula este aceeași, concentrația diferă de la o băutură la alta: cafeaua conține de 2-5 ori mai multă cafeină decât ceaiul. În ceai există taninuri care se leagă de teină și îi întârzie absorția, deci efectul stimulant va fi moderat ca intensitate și va dura 3-6 ore. În schimb cafeaua are un efect rapid, de intensitate crescută, pe o durată de 2-3 ore.

Metoda de preparare influențează și ea concentrația de cafeină:

- un ceai infuzat sub 2 minute va avea un efect stimulant mai puternic, efect care diminuă dacă infuzia este prelungită

- cafeaua scurtă (ristretto) are un conținut mai mic de cafeină față de un expresso lung, în care timpul de contact dintre apă și cafea este prelungit.

Raportat la 100ml lichid, un expresso conține 133mg cafeină, un ceai 20mg, iar o cafea filtru/instant 50mg. Raportat la porție, o ceașcă de ceai sau o cafea expresso conțin aprox 30mg, iar o cană de cafea filtru 80mg.

Câtă cafeină putem consuma zilnic? Depinde de toleranță și bolile asociate, doza medie este de 200mg, iar cea maximă de 400mg. Formulă de calcul: greutatea x 6 = doza maximă admisă, adică 300mg cafeină/zi pentru o persoană de 50 kg.” a scris nutriționistul Mihaela Bilic, pe Instagram. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel