Ministrul Novak: Emma Răducanu avea acelaşi succes şi dacă creştea în România

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Sport
 Emma Răducanu, desemnată de WTA revelaţia anului 2021 / Facebook Emma Raducanu
Emma Răducanu, desemnată de WTA revelaţia anului 2021 / Facebook Emma Raducanu

Eduard Novak, ministrul Sportului, a declarat că Emma Răducanu ar fi avut parte de acelaşi succes sportiv şi dacă ar fi fost crescut în România. 

”Noi ne bucurăm că tatăl ei este român, dar Emma Răducanu a crescut altundeva.

Normal că Emma Răducanu ar fi ajuns la aceleaşi rezultate dacă s-ar fi născut în România, a ajuns şi Halep, au ajuns şi alţii.

Nu cred că în cazul Emma Răducanu a contat, la 18 ani, foarte mult partea financiară. Trebuie să recunoaştem că în proporţie de 70% e vorba de talent uriaş.

La 18 ani cred că a jucat cu o asemenea lejeritate şi naturaleţe încât nu a fost o presiune asupra ei şi probabil de asta şi câştigat.

Cu cât înaintezi în vârstă aceste presiuni te apasă mai mult. Îmi doresc în continuare ca ea să joace cu aceeaşi lejeritate şi să obţină acelaşi tip de rezultate”, a declarat Eduard Novak.

Emma Răducanu şi-a revăzut finala de la US Open 

"Am urmărit finala când am ajuns acasă. A fost teribil de greu, mult mai greu decât atunci când am jucat. Au fost atâtea emoții și multă tensiune. Chiar am vrut să las tot acest moment să se așeze și am crezut că asta va ajuta... Dar să urmărești este cu siguranță mult mai stresant decât să joci, pentru că simți că măcar ai controlul atunci când joci.

Când te uiți, nu ai niciun control, dar a fost foarte tare să pot retrăi unele momente, iar la final când am văzut alunecarea în urma căreia am căzut, mi s-a părut destul de lungă și am rămas impresionată de mine cu acel slow motion", a explicat Răducanu, citată de Digisport.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel