Numerologie. Vibraţia anului 2022, EXPLICATĂ. Cu ce TESTE ne vom confrunta

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Numerologie
Numerologie. Vibraţia anului 2022, EXPLICATĂ. Cu ce TESTE ne vom confrunta (sursa foto: Pixabay)
EXCLUSIV
Numerologie. Vibraţia anului 2022, EXPLICATĂ. Cu ce TESTE ne vom confrunta (sursa foto: Pixabay)

Anul 2022 vine cu vibrația 6, ce vine să pună benzină pe foc fricii care deja există. Potrivit numerologului Alexandru T. Zărnoianu, această vibraţie accentuează instinctul de supraviețuire, agresivitatea și coboară (sau menține) omul în vectorul 3-6-9, al subconștientului. Ne pune față în față cu latura noastră animalică, cu toate traumele noastre emoționale, mentale, cu aspectele de umbră pe care de multe ori le ignorăm, îngropăm și chiar refuzăm să le acceptăm. 6 vine să testeze și să pună la încercare relațiile cu membrii de familie, cu persoanele apropiate. Poate accentua frustrările sexuale și manifestările în această direcție.

Testele cu care ne vom confrunta la nivel general le găsim în contextele lui 2, 4, 6 și 8. Cel mai potent și des ne întâlnim cu 2, cu tot ceea ce ține de emoție, cooperare, parteneriat. Aspectul emoțional, printre altele, este și cel care ne modifică percepția asupra lumii, a evenimentelor, cât și a imaginii de sine. Este cel care ne conferă energie și ne influențează intuiția și sistemul nostru imunitar.

Cifra 2, emoțiile, sunt prezente în viața noastră în diverse forme, de la muzică, apă, cuvinte, până la relații (cu mama) și trăiri propriu-zise. Toate acestea interacționează între ele, astfel că, fiți conștienți de ce anume “consumați”. În acest sens putem descoperi și un mecanism ce acționează în contextul lui 2 și 6. Modul în care de regulă funcționăm este ca, în momentul în care ne întâlnim cu un stimul ,să RE-acționăm la el. Adică acționăm din nou. Din nou cum? În baza unui tipar (emoțional, mental, comportamental) care s-a repetat de atât de multe ori încât a devenit regulă, iar acum, de fiecare dată când stimulul “x” (în orice formă ar veni el) apare, noi alegem instinctual, inconștient, același tip de abordare. Acest tipar, acest cadru poate fi schimbat tot cu ajutorul lui 4, adică printr-o nouă regulă, un nou obicei.

 

Vibraţia anului 2022

 

În 2022, de asemenea, ne putem întâlni cu lecții legate de aspecte financiare, bani, mâncare. Putem fi tentați să cumpărăm mai mult, să acumulăm fel de fel de lucruri și obiecte (de care cel mai probabil nu avem nevoie), ori din frică, ori pentru a ne distrage (pentru că ne oferă acel stimul, acea plăcere).

Este recomandat ca la anul să oferim un plus de atenție către ceea ce înseamnă sănătatea corpului nostru fizic. Să avem grijă la ce mâncăm, la cât de mult ne solicităm corpul.

Cifra 4 ne vorbește și despre legi, reguli, norme și obiceiuri. Ne putem aștepta la schimbări în acest aspect (deoarece România intră în anul lui 5 al ciclului de 9 ani), la noi legi, noi directive. În plan personal este recomandat să identificăm rutinele noastre dăunătoare, la toate nivelurile.

Putem să ne ajutăm în parcursul nostru de semnificațiile cifrei 2 și 4, să ne alegem un ritm al nostru cu care suntem mulțumiți și să dezvoltăm noi obiceiuri benefice. De asemenea, vă invit să stabiliți reguli și limite sănătoase în relațiile cu cei din jur. Să învățați să spuneți și “Nu.”, să creeați un spațiu, un cadru favorabil dezvoltării și vindecării voastre. În acest sens, inclusiv vibrația anului 6 vă ajută și susține. Cifra 6 printre altele ne vorbește și despre vindecare, despre echilibru, armonie și împăcarea contrariilor.

Nu în ultimul rând, vorbim despre cifra 8, despre destinul acestui an 2022. Această vibrație ne atrage atenția asupra aspectelor ce țin de putere, bani și responsabilitate. Ne putem confrunta cu abuzuri de putere de la niveluri mai înalte.

Atenție însă și la dorința noastră de control, la manipulare, la abuzurile de putere pe care le exercităm individual. În special pentru persoanele aflate sub vibrația lui 8 sau 4 (indiferent unde o găsim, în anul personal, vibrație interioară etc.) este recomandat să adopte o atitudine corectă în 2022. Ilegalitățile, abuzurile de putere și folosirea în scopuri egoiste a puterii (în orice formă) poate avea consecințe mult mai severe în această perioadă.

Anul 2022 va veni cu multă energie, multe lecții și va accentua mult ceea ce deja există în noi și în lume. Este de responsabilitatea noastră, a fiecăruia, să gestionăm toate aceste aspecte care, în principal, vin din înăuntrul nostru.

 

Despre Alexandru T. Zărnoianu 

 

Alexandru T. Zărnoianu este numerolog, terapeut si formator. Membru al Asociației Numerologilor din România. El a studiat foarte multe domenii din sfera spiritualității (infoenergetică, practici budiste, Bowen), dar merită menționat și faptul că este pasionat de cafeaua de specialitate și că este priceput la design grafic. Un nativ Berbec, cu marcaj de Pești în astrograma natală.

Vezi aici interviul complet acordat Danielei Simulescu, pentru Astrosens.ro:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel