ONU cere sprijin internaţional pentru a ajunge la 18 milioane de oameni care au nevoie de ajutor umanitar în Sudan

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Social
Sursă foto: freepik.com
Sursă foto: freepik.com

Descoperă mai multe despre ce înseamnă acest conflict.

Trebuie ținut cont că ajutorul umanitar este o necesitate mondială în secolul 21, lumea fiind de în ce mai globalizată. Prin construirea unei rețele de ajutor reciproc, umanitatea poate ajunge să se dezvolte la stadiul unei civilizații planetare, poate cu aspirații spre extindere interspațială. Pe lângă extinderea infrastructurii economice și militare care derivă din acest fenomen, calitatea vieții naturale omenești crește și influențează nu doar societatea umană, ci și biomul.

ONU a atenţionat joi că eforturile sale de a ajuta 18 milioane de oameni din Sudan care au nevoie de asistenţă pentru a evita un dezastru umanitar sunt împiedicate de lipsa de securitate, interferenţele părţilor în conflict şi lipsa de sprijin internaţional, relatează Reuters.

'Trebuie să ajungem la 18 milioane de oameni şi nu vom renunţa la acest obiectiv, dar avem nevoie de mai mult sprijin internaţional, de acces mai bun la cei care au nevoie de noi şi de siguranţă pentru activităţile pe care le desfăşurăm', a subliniat Clementine Nkweta-Salami, reprezentant special adjunct al secretarului general al ONU şi coordonator umanitar în Sudan.

Conflictul dintre armata sudaneză şi paramilitarii din Forţele de sprijin rapid izbucnit în aprilie a generat o gravă criză umanitară şi a împins ţara în pragul războiului civil. Peste 4,2 milioane de oameni s-au refugiat din casele lor din cauza războiului şi aproape 1,2 milioane de oameni au trecut graniţa în ţări vecine, ceea a amplificat presiunile asupra resurselor precare ale ţării.

Reprezentanta ONU a menţionat că din cele 2,6 miliarde de dolari solicitate ca ajutor umanitar din partea comunităţii internaţionale pentru locuitorii din Sudan au fost finanţate doar o treime, iar distribuirea ajutorului umanitar este îngreunată de birocraţie.

'Avem nevoie ca interferenţele părţilor în conflict în operaţiunile noastre să înceteze, inclusiv controalele forţate ale camioanelor umanitare şi prezenţa militară obligatorie în timpul încărcării în Port Sudan şi Jazira. Sperăm în măsuri rapide pentru reducerea obstacolelor birocratice, inclusiv întârzieri la aprobarea vizelor, aşa cum au promis autorităţile sudaneze la cea mai recentă reuniune a donatorilor', a spus ea.

ONU se teme de o agravare a crizei în cazul extinderii conflictului în alte zone ca statul sudanez central Jazira, pe care reprezentanta ONU l-a numit 'coşul cu pâine al Sudanului'.

Clementine Nkweta-Salami a mai notat că din aprilie 19 lucrători umanitari au fost ucişi şi 29 răniţi, ceea ce este 'inacceptabil şi ilegal'.

AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Florin Ştefan)

Vezi și Filosofia Saturniană: Reflectări asupra Structurii și Limitelor Realității.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel