Poziția Lunii în astrogramă. Ce înseamnă să ai Luna în Balanță la momentul nașterii?

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Planete în semne
freepik.com
EXCLUSIV
freepik.com

Daniela Simulescu, astrolog DC Media Group și redactor-șef Astrosens.ro, a fost invitată în cadrul emisiunii Părinți Prezenți, realizată de redactorul-șef Părinți și Pitici, Loredana Iriciuc. Iată cum influențează poziția Lunii unui copil relația pe care o are cu mama.

Multă lume se oprește la interpretarea simplă a zodiei copilului, însă înțelegerea completă a naturii și a potențialului său necesită explorarea mai adâncă a astrogramei. Un aspect esențial în acest sens este poziția Lunii în momentul nașterii.

Poziția Lunii la momentul nașterii este o sursă de informații profundă, deoarece este strâns legată de primele noastre emoții și de legăturile noastre inițiale cu părinții sau familia apropiată. Semnul nostru lunar oferă o descriere a modului în care interacționăm în relațiile noastre și cum gestionăm sentimentele și trăirile noastre. Pentru unii experți în astrologie, semnul lunar poate fi chiar considerat mai important decât semnul solar.

Daniela Simulescu, astrolog DC News si redactor-șef Astrosens.ro, ne spune ce legătură există între această poziție a Lunii din momentul nașterii unui copil și relația pe care o are acesta cu mama.

De asemenea, poziția Lunii la momentul nașterii noastre dezvăluie esența noastră interioară. Luna reflectă cum resimțim, ce trăiri intime experimentăm și ce ne aduce pacea interioară. Este o parte a noastră adânc înrădăcinată, care nu este evidentă pentru ceilalți, făcându-l unul dintre cele mai fascinante aspecte ale ființei noastre!

Poziția Lunii în astrogramă. Ce înseamnă să ai Luna în Fecioară la momentul nașterii?

Cum este copilul cu Luna în Balanță?

„Ce avem aici? Pe copiii cu Luna în Balanță mămica lor i-a îmbrăcat frumos, i-a dus la evenimente, i-a ajutat să fie foarte sociabili. Le-a creat un mediu cât mai frumos. Oamenii cu Luna în Balanță vor frumosul în viața lor, vor esteticul, vor armonia. Fug de conflicte, nu le place deloc o stare tensionată, ba au și o mamă care ține foarte mult la ce este corect și drept.

Copiii cu Luna în Balanță nu suportă să fie singuri! Ei tot timpul trebuie să fie în preajma cuiva, să stabilească  unele conexiuni, contacte. Ei urăsc să fie singuri și tot timpul vor căuta contacte. Tot timpul vor căuta oameni. Au partea asta să fie frumos totul. Cum sunt îmbrăcați, cum e în casă, cum sunt jucăriile.

Ei sunt foarte atenți la modul în care se îmbracă pentru că ei trebuie să transmită un mesaj prin hăinuțele lor. Un adult cu Luna în Balanță, ce trebuie să învețe el e că nu toate relațiile sunt atât de armonioase precum cea pe care le-a acordat-o mama în primii ani de viață. Dar, altfel, îmi place mie să zic că micuțul cu Luna în Balanță are un suflet de designer vestimentar.

O Lună în Balanță vede totul, vrea să vadă totul foarte frumos și ce trebuie să învețe mămicile copiilor cu Luna în Balanță este să le arate că există și imperfecțiune în lumea asta, că nu toată lumea e dreaptă, nu toată lumea e corectă, nu toată lumea face lucrurile moral și legal.

Pentru că un copil cu Luna în Balanță în momentul în care vede ceva nedrept, e un proces din ăsta interior foarte neplăcut și nu înțelege de ce s-a întâmplat așa. Pentru că la el în casă a văzut lucrurile foarte corecte și s-a vorbit despre acest lucru și are o surpriză când vede că lumea are și alte probleme. Un copil cu Luna în Balanță are nevoie de validare.

Care e problema la oamenii cu Luna în Balanță? Consideră că exteriorul este oglindirea interiorului și nu e tot timpul chiar așa. Adică ei cred că dacă la ei e totul frumos și exteriorul trebuie să fie frumos și dacă exteriorul nu este atât de frumos, consideră că au ei o problemă, nu e întotdeauna adevărat”.

Iată ce ne spunea și Alexandru Păunescu, astrolog licenţiat în psihologie!

„Copilul cu Luna în Balanţă are nevoie de un oarecare tip de expunere, are nevoie de interacţiune. Aici vorbim despre relaţii, comunicare, vorbim despre relaţii afective. Copilul se bucură foarte mult să fie inclus în cadrul familiei şi cuplului. Tinde cumva să devină dependent".

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel