Previziuni importante pentru PATRU zodii în săptămâna retrogradării lui Mercur

Autorul articolului: Astrosens Team | Dată: 05 sep 2022, 15:37 | Categorie: Horoscop săptămânal
sursă foto: Pixabay.com
EXCLUSIV
sursă foto: Pixabay.com

Astrologul Daniela Simulescu aduce vești importante pentru patru zodii în săptămâna în care Mercur retrogradează în Balanță. 

Mercur este planeta comunicării, intelectului, memoriei și transportului. Semnul în care se află Mercur în astrogramele noastre influențează toate aceste trăsături. Mercur este planeta minții guvernează modul în care noi înțelegem lumea și locul nostru în ea. Intrarea lui Mercur în Balanță aduce negocierea, diplomația și manierele în prim-plan. Până și cei mai agresivi își vor da seama că vor avea mai mult de câștigat cu vorbe frumoase. Estetica comunicării ne va preocupa. Cu siguranță, vom fi și mai evitanți. Va dura până când vom găsi decizia corectă, situația de tip win-win.

Suntem la a treia retrogradare a lui Mercur în 2022, ne anunță astrologul Daniela Simulescu. Aceasta se petrece în semnele Fecioară și Balanță. Mercur a întrat în Balanță pe 26 august, va retrograda în acest semn pe 10 septembrie, urmând apoi să se mute în Fecioară pe 23 septembrie. Își va opri retrogradarea pe 2 octombrie, însă efectele se vor simți până pe 29 octombrie, așa că avem ceva timp să ne reevaluăm serios opțiunile.  Mercur retrograd în Balanță are iz de negociere, discuții, relații, chestiuni care țin de socializare. În momentul în care trece în Fecioară, vorbele au nevoie de substrat, nu mai pot atârna în aer. Detaliile se cer a fi scoase la iveală rând pe rând. Dacă în ultima perioadă ați luat o decizie, ei bine, Mercur retrograd s-ar putea să vă arate că este greșită. Va trebui să vă reevaluați relațiile, dar și parteneriatele, să vedeți exact ce și cum și unde și de ce. 

Se pare că în săptămâna 5-11 septembrie 2022, Berbecii vor avea nevoie să învețe să își aprecieze mai mult rutina și să găsească satisfacție în treburile mici. Leii învață că au nevoie să își gestioneze banii cum trebuie pentru că apar cheltuieli din senin. Scorpionii trebuie să acorde o atenție mai mare celor care îi înconjoară. Peștii pe de altă parte, au o săptămână plină de confuzie și asta nu doar din cauza Lunii Pline de pe 10 septembrie, în aceeași zi cu retrogradarea. 

Berbec/ Ascendent în Berbec

Trebuie să înveți să alergi după mai mulți iepuri și o să poți să o faci fără nicio problemă. De asemenea, va fi vorba despre muncă, acea muncă de furnicuță, o săptămână în care eforturile nu trebuie să fie demonstrative. Modestie, liniște, acestea pot fi niște cuvinte-cheie ale săptămânii. Pe de altă parte, ai grijă la epuizare și ține cont de faptul că dacă nu renunți la ceva, nu ai cum să o iei de la capăt. Totodată, dacă ai de gând să faci promisiuni, evaluează cu atenție modul în care te poți ține de ele, caută soluții de rezervă. Este important să înțelegi că rutina își are rostul său. 

Leu/ Ascendent în Leu

Trebuie să vă gândiți la zona financiară, să eficientizați totul acolo, să vă verificați conturile, investițiile. S-ar putea să se ivească niște cheltuieli pe care nu le intuiați. Sunt de tipul „pe nepusă masă”. Este o perioadă foarte importantă în tot sectorul bancar, așadar trebuie să aveți grijă la împrumuturi. Fiți mai conștienți de resursele pe care le aveți, de timpul, de energia voastră. Nu le pierdeți cu oricine, oricând sau oricum. Relațional pot fi cam multe tensiuni. Veți fi afectați de chestiunile administrative din cauza retrogradării lui Mercur. 

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Trebuie să începeți să fiți mai atenți la cei din jurul vostru, să fiți mai selectivi în ceea ce privește limitele cercului vostru de prieteni. E momentul să începeți să vă puneți ideile în practică. Să puneți pe hârtie și apoi să începeți pas cu pas. Priviți cu încredere viitorul și bucurați-vă și de munca depusă în trecut, căci este acea perioadă în care p să vedeți roadele proiectelor.

Pești/ Ascendent în Pești

Toată săptămâna sunteți indispuși și nu este doar Mercur retrograd, ci și Luna Plină care se va petrece în semnul vostru și care va plana cu o formă de energie epuizantă, sufocantă, nesigură, confuză. Pare că nimic din ceea ce ați stabilit nu se întâmplă. Vi se pare că ceilalți nu vă văd așa cum sunteți cu adevărat.Aveți nevoie de liniște, odihnă, relaxare, meditație, rugăciune și detașare de problemele familiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play