Regele Charles a împlinit 74 de ani

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Regele Charles a împlinit 74 de ani / Foto: Facebook The Royal Family
Regele Charles a împlinit 74 de ani / Foto: Facebook The Royal Family

Regele Charles al Marii Britanii a împlinit 74 de ani.

Regele Charles al Marii Britanii a împlinit luni, 14 noiembrie, vârsta de 74 de ani, ocazie cu care l-a înlocuit pe regretatul său tată, prinţul Philip, în funcţia de Ranger al Marelui Parc de la Windsor, un titlu ce datează de mai bine de patru secole, relatează Agerpres, citând Reuters.

Charles al III-lea, care a devenit cel mai în vârstă monarh încoronat din istoria Marii Britanii, va sărbători în privat prima sa aniversare în calitate de rege, fără angajamente publice planificate.

Cu toate acestea, Palatul Buckingham a anunţat că regele Charles a preluat oficial rolul de Ranger, un titlu ce datează din 1559 când regina Elisabeta I l-a numit în această funcţie pe Henry Neville, şi a publicat o nouă fotografie cu Charles stând lângă un stejar bătrân din parcul Windsor.

Tatăl său, prinţul Philip, a deţinut acest titlul din 1952, când soţia sa a devenit regina Elisabeta a II-a, succedându-i tatălui său George al VI-lea.

Regina Victoria se numără printre alţi membri ai familiei regale care au deţinut acest rol, ce presupune supravegherea şi îndrumarea Rangerului adjunct şi a echipei sale în administrarea zilnică a uneia dintre cele mai vechi proprietăţi funciare din Marea Britanie, a precizat Palatul Buckingham.

Harta natală a Regelui Charles al III-lea, Scorpion cu Lună în Taur și Ascendent în Leu. Cum s-au „aliniat planetele”

Regele Charles al III-lea a avut mult de așteptat pentru a urca pe tronul Regatului Unit al Marii Britanii și poate că așteptarea pentru el a însemnat un motiv de bucurie, mai ales că preluarea tronului însemna trecerea în neființă a mamei sale, Regina Elisabeta a II-a. Interesant este că nucleul hărților celor doi monarhi britanici are puncte comune, energia de Taur și cea de Leu, ambele semne fixe. Regele Charles s-a născut pe 14 noiembrie 1948, având Soarele în Scorpion, Luna în Taur și Ascendentul în Leu, în timp ce mama sa avea Soarele în Taur și Luna în Leu, Ascendentul fiind în Capricorn și oferindu-i longevitatea statutului. Mai multe detalii despre viața, moartea și astrograma Reginei, găsești aici. 

Nu e o coincidență faptul că anul acesta a avut loc conjuncția istorică Marte, Uranus și Nodul Nord în semnul Taurului, nici că avem în prezent Nodurile Lunare în Taur, respectiv Scorpion. 

De altfel, Regele are Nodurile Lunare strâns legate de semnele fixe, mai precis, exact Nodul Nord în Taur și Nodul Sud în Scorpion, având și Soarele în Scorpion, nu e de mirare că a avut atâtea crize de trecut.

Viața sa zbuciumată, problemele care s-au dorit ascunse, dar au ieșit toate la suprafață, în special cele legate de Prințesa Diana și de relația sa extraconjugală cu Camilla Parker Bowles, actuala Regină Consoartă, s-ar putea datora prezenței lui Pluto, chiar pe Ascendentul său. 

În ceea ce privește felul său de a domni, e posibil să fim martorii unei schimbări, dar și ai unor contradicții. Având în vedere că Regele are Ascendentul în Leu, va dori să atragă atenția și să strălucească în lumina camerelor, mai mult decât a dorit mama sa, cu siguranță. Deciziile sale vor fi privite cu interes de către toți, lucru pe care și-l dorește și el. Luna din Taur, în schimb, va aduce o doză destul de mare de stabilitate, însă și de continuare a unor tradiții. Nativii cu Luna în Taur au șansa de a filtra tot ce este bun și de a aduce către ei, au o formă de atașament relativ sănătoasă pentru viața lor. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel