Rețete de Crăciun. Ce trucuri să folosești pentru cozonaci pufoși și gustoși?

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Practic
pexels.com
pexels.com

Pregătirile de sărbători se apropie și probabil te gândești și la cel mai bun desert: cozonacul! Îți punem la dispoziție câteva trucuri, astfel încât să te poți lăuda cu un cozonac pufos, aromat și extrem de gustos!

Poți să ai în vedere aceste sfaturi, pentru cozonaci care vor fi chiar și pe placul celor mai pretențioși!

1. Specialiștii spun că ai putea să adaugi și oțet în aluatul de cozonac, pentru un desert pufos. Nu trebuie decât să torni o lingură de oțet atunci când pregătești compoziția, pentru rezultate uimitoare. Acest truc a început să fie adoptat de multe gospodine, care sunt uimite de modul în care arată cozonacii de sărbători.

2. Potrivit retetepractice.ro, atunci când faci cozonacii, ar fi bine să folosești doar ouă de găină. Motivul? Cele de rață sau de gâscă au un gălbenuș mult prea dens și nu permit aluatului să devină moale și pufos.

3. Când te apuci de pregătit cozonacii, ai grijă că ingredientele să fie toate la temperatura camerei și să fie cald în bucătărie sau în locul în care îi pregătești. Dacă scoți laptele rece sau ouăle din frigider, cozonacul poate să nu se coacă uniform și nu devine pufos.

4. Pentru cozonaci, folosește un lapte mai gras și nu ezita să adaugi și câteva linguri de lapte condensat. Acea grăsime o să ajute atât zahărul, cât și drojdia, să dospească.

5. Nu opări drojdia, pentru că își pierde din proprietăți. Laptele trebuie doar puțin încălzit atunci când pregătești maiaua.

6. La cozonac, făina trebuie să fie adăugată în cantități mici, in ploaie și treptat. Aluatul trebuie să fie elastic, așa că frământă-i bine, de fiecare dată.

7. Nu știi dacă poți să folosești smântână sau untură? Se poate. Poți să adaugi o lingură de untură curată sau smântână cu o cantitate mai mare de grăsime. În acest fel, mărești cantitatea de grăsime din aluatul cozonacilor.

8. Pune hârtie de copt unsă cu puțin ulei in tăvile de copt, ca să împiedici arderea cozonacilor.

9. Nu deschide ușa cuptorului pentru cel puțin 20-30 minute după ce ai pus cozonacii, ca să te asiguri că își mențin aspectul.

Vezi și: Cum faci cozonac PUFOS de Crăciun. Ingredientul secret al lui Cătălin Scărlătescu. Sigur NU vei da greș

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel