Se anunță multe drumuri în 2023 pentru această Zodie, dar și oportunități extraordinare!

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Horoscop
sursă foto: Pixabay.com
EXCLUSIV
sursă foto: Pixabay.com

Astrologul Daniela Simulescu vine cu vești importante pentru o zodie.

Este vorba despre Capricorn sau cei cu marcaj de Capricorn!

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

În momentul de față Saturn este retrograd în casa a 2-a, vă priește, în mare parte. Saturn vrea să vă arate cât de mult vă pasă de bani și unde anume vă situați. Dacă vreți să renegociați un contract, Saturn vă ajută, însă din momentul în care cereți o renegociere, e posibil ca discuția ei să fie amânată. Veți avea parte de întârzieri, reprogramări, când vă dați seama că nu se întâmplă, chiar atunci s-ar putea să se rezolve din senin.

Saturn vă arată realitatea, vă spune să nu cheltuiți bani aiurea pe produse inutile, el este serios și așteaptă, la rândul lui, seriozitate. Sfatul lui Saturn pentru voi sună cam așa: „De ce nu înveți să negociezi, să te vinzi mai bine?” Aveți grijă la alergii, la diverse probleme de sănătate.

Dacă ai mai mult marcaj de Saturn, înseamnă că ești Saturnian. Oamenii „Saturnieni” sunt cei pentru care viața începe la 40 de ani, fiind guvernați sau influențați de Zeul Timpului, Saturnienii ajung la miezul a ceea ce sunt ei mult mai greu. Dificultățile pe care le întâmpină aceștia nu sunt decât o formă de a-l arăta pe Saturn în acțiune. Cine e Saturn? E TIMPUL însuși. Oare nu toți ne plângem de timp? Oare nu timpul este cel care ne ia oamenii, el este cel care face lucrurile să se miște într-un anume fel și ne cere să avem răbdare? De câte ori în viața asta ți s-a părut că nu merge nimic și că trebuie să aștepți și iar să aștepți? Saturn este în ritmul Universului, iar acesta, „într-o coajă de nucă”, este și ritmul vieții tale, în funcție de locul în care se află în harta ta natală sau de tranzitele pe care le are în prezent. 

Astrologul Daniela Simulescu spune că vor apărea schimbări datorate intrării lui Saturn în casa a 3-a în cazul Capricornilor în anul 2023.

În 2023 vei fi mai tot timpul pe drumuri. Saturn, guvernatorul tău, va intra în casa a treia. Și de aici pot fi create o multitudine de scenarii. Familia va avea nevoie de ajutorul tău și va trebui să îi vizitezi pe cei dragi. Poți decide că este momentul să te muți, în țară sau în străinătate. Oricum, trebuie să reții că întocmirea actelor va dura și îți va aduce destule frustrări. 

Locul de muncă va necesita ca tu să te înâlnești des cu potențialii clienți sau colaboratori. Și să stai mai puțin pe la birou. Te înscrii la un curs și cauți metoda cea mai bună să împaci și capra și varza. Adică să ai timp atât pentru familie, carieră, cât și pentru noile tale proiecte. Și da, timpul va deveni o problemă cronică. Vei fi într-o permanentă cursă contra cronometru. Adevărul este că îți vei dori mai mult de la viață în 2023. Și știi că trebuie să depui eforturi serioase. 

Pluto te va părăsi pentru câteva luni (23 martie - 11 iunie). Abia din iunie îți vei da seama de evoluția interioară din ultimii ani. Fricile nu mai sunt la putere. Înveți că există și zone de gri, nu doar alb și negru. 

O altă preocupare a lui 2023 va fi aceea de a monetiza tot ce se poate. Vei căuta metode să îți înmulțești veniturile. Dar recomandarea astrelor este să nu îți pui toate ouăle într-un coș. Este posibil să îți descoperi noi talente. 

Și acum să vorbim de partea personală pentru că se întrevăd multe vești bune. Jupiter își începe tranzitul prin casa iubirii pe 16 mai. Crește curajul de a te exprima, de a te bucura de propria persoană și ai poftă de creativitate. Romantismul și nevoia de iubirea vor fi la cote uimitoare. Iar universul chiar îți va aduce mai multe oportunități ca în 2022. Nu este neapărat anul în care să te căsătorești, dar va fi cel în care explorezi. Vei fi cel mai petrecăreț din grup!

Cei care au deja o relație stabilă se vor gândi la următorul pas: adică la un copil. Iar cei care au copii vor petrece timp de calitate cu aceștia. 

De fapt, Jupiter vrea să te bucuri, să râzi, să te joci!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel