Tiger Woods, inspiraţie pentru Zlatan Ibrahimovic la condiţie fizică. Trucul învăţat de suedez

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Sport
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Zlatan Ibrahimovic a spus care este trucul său privind oboseala fizică şi cum trece peste ea. 

"Când intervine oboseala în timpul unui meci, capul nu este întotdeauna acolo unde trebuie. În acel moment, gândești mai incet și asta te face predispus la greșeli.

Aveam nevoie de ceva care să mă ajute să mă concentrez la altceva și să uit de oboseală. L-am văzut pe Tiger Woods la TV cum mestecă gumă, iar comentatorul a spus că face asta pentru a-i potoli foamea și a-l ține concentrat.

Atunci mi-am dat seama că am nevoie de un impuls. Nu pot umbla cu o sticlă după mine pe teren, așa că am ales să mestec gumă. Acum, gumele de mestecat sunt populare la noi în vestiar.

Înainte de meci, mă asigur că iau o gumă, iar în timpul partidei, când își pierde gustul, iau alta. În acest fel mă ajută să am mintea la altceva și pot evolua mult mai bine", a spus Zlatan Ibrahimovic, conform Sportweek.

"Trebuie să îmi ascult corpul la orice semnal îmi dă"

"Când eram tânăr, am jucat chiar și cu tendonul afectat. Am vrut să câștig și să dau goluri cu orice preț. Odată cu vârsta și cu experiența, am început să înțeleg mai bine cum funcționează corpul meu. Din păcate, corpul meu îmbătrânește și nu pot să fiu în totalitate cel care am fost.

Asta e problema. Anul acesta, trebuie să-mi ascult corpul la orice semnal îmi dă. Aș vrea să joc fiecare meci, dar trebuie să-mi ascult corpul, iar dacă el o să-mi permită, aș vrea să am continuitate în evoluții", a mai punctat suedezul, pentru sursa citată.

Ibra, accidentat 4 luni 

Ibrahimovic, care nu a mai evoluat pentru milanezi din luna mai, din cauza unei accidentări la genunchi, a revenit pe teren la jumătatea lunii septembrie, la meciul cu Lazio Roma din Serie A.

'Ibra ştie că patru luni departe de gazon înseamnă o perioadă lungă. El a lucrat zi şi noapte pentru a se recupera după această leziune. Acum este bine, însă nimeni de la AC Milan nu poate juca toate cele şapte meciuri pe care le avem de disputat în următoarele trei săptămâni', a spus Stefano Pioli, antrenorul echipei, în cursul unei conferinţe de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel