Tranzitul lui Marte în Fecioară. Previziuni pentru Pești/Ascendent în Pești

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Freepik.com
EXCLUSIV
Freepik.com

La 10 iulie, Marte va intra în Fecioară, tranzit care va dura până la 27 august. Iată ce înseamnă acest tranzit pentru nativii Pești sau cei cu ascendent în Pești.

Tranzitul lui Marte în Fecioară ne va transforma din greier în furnică. Vom trece de la nevoia de validare cu orice preț la nevoia de a munci și de a eficientiza totul. Când planeta acțiunii trece prin semnul muncii, gata cu distracția! Până pe 27 august, astrele ne recomandă să fim mai disciplinați și exigenți.

Ce aduce Marte în Fecioară pentru Pești/Ascendent în Pești?

Aici e aici! Pentru că la tine, Marte tranzitează Casa a 7-a, a relațiilor! Și ar fi bine să te ții, fiindcă o să facă opoziția cu Saturn din semnul tău, dar și opoziția cu Neptun.

Ce înseamnă asta? Dintr-o dată, nu prea mai ai chef să lași de la tine. Ești mult mai implicat în discuții, în special la locul de muncă, mai ales că Venus este retrogradă la tine în Casa a șasea, să nu uităm.

Deci, nici la serviciu nu mai accepți comportamentul colegilor. Sau dacă știi că depinzi de ei pentru un proiect, dacă altădată ai fi lăsat de la tine, acum nu mai este loc de întors. Ești mult mai vocal.

Ce-i drept, cu Marte în Casa a 7-a, vei întâlni și oamenii care te fac să îți ieși din minți. Poți găsi persoane care te provoacă și care te fac, involuntar, să te cerți.

Poți să te cerți cu partenerul, cu prietenii, cu cei de la serviciu, cu toată lumea! Nu mai ai răbdare deloc și te aprinzi imediat, fie că ești nevoit să aștepți la o simplă coadă, preț de câteva minute.

Cei din jur, de cele mai multe ori, în perioada 10 iulie - 27 august, nu sunt altceva decât oglinda ta. Și negocierile sunt dure, ceilalți nu sunt de acord, apar dispute, telefoane. 

Pentru mulți dintre nativii Pești, există și un risc de despărțire. Sau iei o decizie prin care dorești să iei o pauză, ca să vezi ce se întâmplă mai departe cu relația ta. De asemenea, se poate ca partenerul să nu te mai înțeleagă și să vrea ceva diferit. Apar destule dispute și pe plan relațional. 

De aceea, astrologul îți recomandă să îți ocupi timpul și să nu stai să îi analizezi partenerului de viață toate gesturile și toate cuvintele, pe care ulterior le vei interpreta după bunul tău plac.

Chiar dacă te pricepi foarte bine la a crea scenarii, acestea sunt, de obicei, doar în capul tău. 

Poți să vezi și: Tranzitul lui Marte în Fecioară. Previziuni pentru Vărsător/Ascendent în Vărsător

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel