Zodiacul mireselor. Cum ești ca mireasă, dacă aparții zodiilor de PĂMÂNT?

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Diverse
Sursa: pixabay.com
Sursa: pixabay.com

Află cum ești ca mireasă, dacă te-ai născut sub un semn de pământ!

Îți reamintim că acestea sunt niște caracteristici generale și că sunt pur și simplu distractive, făcute pe baza unor trăsături ale zodiei (poziției Soarelui în astrogramă).

De asemenea, o persoană nu poate fi judecată doar după zodie, ci fiecare are un model unic al hărții sale natale. 

TAUR

Ca nativă Taur, cel mai probabil ai stat să planifici evenimentul cu mulți ani înainte. Să zicem doi sau chiar trei. Mai mult, ai făcut calcule peste calcule și nu ți-a scăpat din vedere negocierea cu cei de la restaurant. Totodată, ai mers la degustarea meniului și l-ai bătut la cap pe mire să verifice de zeci de ori băuturile care au fost servite.

Ai anunțat cu mult timp înainte invitații despre eveniment, despre cât costă meniul și te-ai asigurat că există plicuri pentru ei, pe masă.

Ce ai putea să regreți tu? Că nu ai făcut o listă cu cadouri de pe net pe care să ți le livreze magazinul direct, fără să mai fii nevoită să cari acasă toate pungile.

Ce ar putea să vorbească lumea despre evenimentul tău? Că au mâncat pe săturate, că au dansat până li s-au rupt pantofii și că bufetul cu dulciuri a fost absolut delicios.

FECIOARĂ

Mireasa născută în zodia Fecioară a avut, cel mai probabil, vreo trei agende în care și-a notat fiecare detaliu, dar și persoanele care au ajutat-o cel mai mult în organizarea nunții. De asemenea, ați discutat despre gama de culori, despre cum trebuie să se asorteze fețele de masă cu florile, rochia cu florile, ținuta cu machiajul sau cravata soțului. 

Cu siguranță, aceste native au calculat cu exactitate care vor fi prețurile, s-au gândit la cine oferă mai mult și cine dă mai puțin, dar și de cât vor trebui să lucreze după, ca să își acopere costul evenimentului.

Ce ai putea să regreți? Că ai uitat pașii de la dansul mirilor. Ai avut prea multe pe cap și pur și simplu nu ai putut să îi reții!

Ce ar putea să comenteze lumea? Că muzica este prea plictisitoare!

CAPRICORN

Știm cum sunt Capricornii! Se interesează de restaurant, de etichetă. Miresele trimit invitaților notificări în prealabil cu dress code-ul. Nimeni nu trebuie să întârzie, mai ales că programul artistic începe la o anumită oră.

Este clar că tortul vine după ceas, că nimeni nu mănâncă așa după bunul plac și la ce oră dorește. Cum este rochia? Albă, imaculată, pantofii sunt și ei perfecți, cu tocul perfect. Nu se mișcă nicio cută, machiajul este și el cu adevărat impecabil. Nimeni nu este în plus pe lista de invitați, iar băuturile sunt servite la temperatura perfectă.

Nu în ultimul rând, și soțul este unul perfect. Ar fi culmea să nu fie așa!

Ce ar putea să regrete o mireasă din zodia Capricorn? Că nu a făcut un eveniment special, separat, pentru rude. Nu este cel mai bine să amestece colegii de la liceu cu rudele cu care nu s-au mai văzut de ani buni.

De asemenea, ce ar putea să vorbească lumea? Ei bine, în cazul acestor native, nimeni nu ar comenta nimic, fiindcă s-ar teme de posibilele lor reacții.

Îți recomandăm să citești și următorul articol: Zodiacul mireselor. Cum ești ca mireasă, dacă aparții zodiilor de FOC?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel