30 mai: Ziua mondială a sclerozei multiple. Aproape 3 milioane de oameni se confruntă cu această afecțiune

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Social

La 30 mai este marcată Ziua mondială a sclerozei multiple.

Acest demers a fost instituit în anul 2009 de Federaţia Internaţională a Sclerozei Multiple (MSIF), formată din 47 de organizaţii din întreaga lume şi desfăşurând relaţii de colaborare cu numeroase alte structuri similare, conform www.msif.org.

Federaţia, cu sediul în capitala Marii Britanii, desfăşoară programe şi activităţi menite să sprijine prin schimbări pozitive viaţa celor peste 2,8 milioane de persoane la nivel mondial care se confruntă cu acest tip de afecţiune. Oferă, de asemenea, numeroase resurse gratuite pentru a-i ajuta pe toţi cei care au de înfruntat zi de zi provocările generate de această afecţiune.

Sunt organizate, anual, evenimente distincte sau în cadrul unor campanii bine definite, la nivel naţional şi internaţional pentru creşterea gradului de conştientizare publică privind scleroza multiplă şi pentru o mai bună implicare socială a factorilor decizionali şi a comunităţii în ansamblu sau la nivel individual în sprijinirea celor care au nevoie în gestionarea unei astfel de provocări.

De exemplu, în anul 2021, pe fondul încercărilor uriaşe generate de pandemia cu noul coronavorius, această zi importantă a fost marcată sub denumirea: Mă conectez. Ne cunoaştem., organizată, în ţara noastră, în colaborare cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative din România (APAN).

Care sunt analizele medicale recomandate femeilor peste 40 de ani? Pot depista boli serioase

Alegerea acestei teme a constituit o reală oportunitate pentru a stabili o conexiune importantă cu autorităţile, cu instituţiile care au în responsabilitate îngrijirea persoanelor cu scleroză multiplă.

Campaniile la nivel naţional sunt organizate şi în colaborare cu un grup de lucru internaţional, fiind vorba, printre altele de participarea la platforme internaţionale comune de conştientizare publică şi de cooperare în materie de programe de instruire, conform https://www.afectiuni-neurodegenerative.ro/.

APAN România este organizaţie membră a Platformei Europene pentru Scleroza Multiplă, nonguvernamentală, apolitică şi fără afiliere religioasă, fondată în 2016, potrivit site-ului asociaţiei.

Scleroza multiplă reprezintă una dintre cele mai comune afecţiuni ale sistemului nervos central (creier şi măduva spinării), provocând dizabilitate la nivelul organismului.

La nivel mondial, aproximativ 2,5 milioane de oameni au scleroză multiplă, iar în România sunt peste 10.000 de pacienţi diagnosticaţi cu această patologie, conform https://spitalulsfantulsava.ro/.

Sursa: AGERPRES (Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Poți să citești și: Scleroza laterală amiotrofică poate fi provocată de lipsa unei ENZIME din corp (STUDIU)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel