31 august, Punerea în Raclă a Brâului Maicii Domnului

Autorul articolului: Astrosens Team, Autorul articolului: Ştefan-Eduard Poraicu |
Data publicării:
| Categorie: Homepage
Sursă foto: freepik.com
Sursă foto: freepik.com

Află ce înseamnă această sărbătoare creștină pentru oameni.

În calendarul ortodox, 31 august ocupă un loc special, fiind sărbătoarea Punerii în Raclă a Brâului Maicii Domnului. Sărbătoarea, deși poate nu la fel de cunoscută ca altele din calendarul ortodox, deține o semnificație profundă, fiind legată de protecția și iubirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu față de toți credincioșii.

Brâul Maicii Domnului reprezintă un simbol al fecioriei și purității Fecioarei Maria. Conform tradiției, după Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Apostol Toma nu a fost prezent și, dorind să vadă trupul Fecioarei Maria pentru ultima oară, mormântul acesteia a fost deschis. În locul trupului, a fost găsit brâul pe care îl purta.

Brâul a fost păstrat inițial la Ierusalim, apoi la Constantinopol, unde a operat numeroase minuni. Punerea în Raclă a Brâului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă momentul în care acest obiect sfânt a fost așezat într-o raclă pentru a fi venerat de credincioși. Astăzi, relicva se află în Mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos.

Rugăciune de mulțumire pentru Maica Domnului:

Preasfântă Fecioară,  Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate mijlocirile Tale, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!

Vezi și Stilul de viață care dăunează sănătății tinerilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel