Ce aduce Mercur retrograd pentru Berbec, Rac, Balanță și Capricorn

Autorul articolului: Alexandra-Valentina Dumitru |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Pixabay.com
EXCLUSIV
Pixabay.com

Între 2 și 25 aprilie, Mercur va retrograda în semnul Berbecului. Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens, aduce previziunile pentru semnele cardinale!

Pe 25 martie am avut o Eclipsă de Lună, iar pe 8 aprilie vom avea una de Soare. Deci, Mercur retrograd este implicat și în sezonul Eclipselor. Va face și o conjuncție cu Chiron, în afară de cele două pe care le-a făcut cât timp a fost în mers direct.

Deși retrogradează pe 2 aprilie, efectele se resimt încă de acum și durează până pe 15 mai.

În timpul retrogradării lui Mercur, ar fi înțelept să amâni deciziile importante, să adopți o abordare diplomatică în situații tensionate (chiar dacă poate fi dificil) și să eviți replicile spuse în furie. Nerăbdarea poate provoca numeroase pierderi, atât pe plan personal, cât și mondial.

Iată previziunile pentru semnele cardinale!

Berbec/Ascendent în Berbec

Mercur retrogradează în semnul tău. Vei întâmpina foarte multă zăpăceală. Nu te plictisești deloc. Iei o decizie, iar a doua zi revii asupra ei și te enervezi. Va trebui să înveți răbdarea într-un mod frustrant. Atunci când ai de făcut investigații medicale, te sperii foarte repede și impresia ta va fi că ai ceva grav. Mai cere o opinie, nu te informa de pe internet. Când vine vorba despre deciziile relaționale, găsești tot felul de argumente și creezi tot felul de scenarii în capul tău. În plus, dacă ți se strică lucrurile prin casă, nu te grăbi să îți iei altele. Cere ajutorul cuiva sau încearcă să le repari singur. Daniela Simulescu îți recomandă să ai grijă la micile incidente care se pot petrece în casă, la cheltuielile inutile și la cuvintele pe care le spui. Ai putea să o comiți, drept urmare este necesar să ai tot timpul o soluție de rezervă.

Horoscop APRILIE 2024 pentru Berbec, Taur, Gemeni și Rac

Rac/Ascendent în Rac

Mercur va retrograda în casa a 10-a. Vor apărea discuții cu persoanele care au autoritate. Pot fi șefi, părinți sau profesori. O să ai impresia că ești neîndreptățit și că oamenii nu te ascultă. Cu toate acestea, nu este necesar să te cerți cu ei. Recomandarea generală este să eviți orice scandal. Nici nu lua apărerea cuiva la locul de muncă, nu este cel mai bun moment. Este o perioadă favorabilă pentru a merge la dezbateri sau examene. Dacă preiei o responsabilitate nouă, va fi greu la început, dar cu timpul vei fi recunoscător pentru provocările prin care ai trecut.

Horoscop APRILIE 2024 pentru Leu, Fecioară, Balanță și Scorpion

Balanță/Ascendent în Balanță

Mercur retrogradează în casa a 7-a. Discuțiile cu partenerul devin neplăcute. Dar dacă până acum nu ai reușit să comunici deschis, aprilie poate veni cu multe surprize pentru tine. Există posibilitatea să te reîntâlnești cu foști parteneri sau să te caute. Când Mercur este retrograd în preajma Eclipselor, ai impresia că există un mesaj ascuns în spatele acestor reveniri. Află că nu este! În cadrul relației, orice impresie ai despre partener, trebuie discutată, nu sări la concluzii pripite. Pe plan profesional, apar multe negocieri.

Horoscop APRILIE 2024 pentru Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Mercur va retrograda în casa a 4-a. Se strică multe lucruri prin casă sau în grădină. Prima tendință va fi aceea de a înlocui, dar recomandarea astrologului este să cauți soluții pentru a repara mai întâi. Dacă obiectul a suferit destul de multe reparații, este necesar să cumperi altul. Așadar, pregătește-ți un buget de urgență. Alt aspect ține de neliniștea pe care o vei simți. Devii foarte rău cu tine însuți. În aprilie ești dur, exigent și furios pe propria persoană. Asta se poate vedea și la suprafață. Pentru că Mercur retrogradează în casa a 4-a, te înțelegi mai greu cu familia. Rădăcinile îți sunt provocate. O mai mare atenție trebuie să acorzi și zonei profesionale, mai ales dacă lucrezi cu publicul. O să fii stresat.

Citește și Aritmia cardiacă: mit și realitate 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel