Cele mai bizare superstiții ale lunii iunie. Tu le respecți?

Autorul articolului: Alexandra-Valentina Dumitru |
Data publicării:
| Categorie: Spiritualitate
Freepik.com
Freepik.com

Luna iunie este a șasea lună din calendar. Este prima lună a anotimpului de vară. Mai este denumită și „Cireșar”, fiind sezonul în care se coc cireșele. Iată câteva superstiții ale acestei luni!

Potrivit prezicerilor populare, dacă în iunie fulgeră și tună, vara va fi ploioasă și recoltele de grâu vor fi bogate. Dacă plouă mult, via și strugurii se vor strica. Prezența omizilor indică o recoltă bună la grâu și struguri.

În această lună, se seamănă ridichile de toamnă, guliile și conopida de iarnă, iar viile sunt săpate pentru a doua oară.

La români, Solstițiul este marcat de focurile de Sânziene, aprinse pe dealurile cele mai înalte. Oamenii, încinși cu brâuri din frunze de pelin, se rotesc în jurul focului și aruncă brâurile în foc pentru a scăpa de necazuri.

Din cele mai vechi timpuri, Solstițiul de Vară a fost o ocazie de bucurie și sărbătoare, legată de momentul strângerii recoltei.

ȘAPTE superstiții neobișnuite despre câini și pisici. Cât noroc ne poartă animăluțele noastre?

Superstiții de Sânziene (24 iunie)

  • Pentru țărani, această zi este importantă pentru prognoza vremii. Se crede că dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, va ploua neîncetat următoarele 40 de zile și recolta de grâu, alune de pădure și salată va fi distrusă.
  • În trecut, în ajunul Sânzienelor, fetele culegeau flori de sânziene și împleteau cununi pe care le aruncau peste case. Dacă acestea se agățau de horn, era semn că se vor mărita curând. Cei în vârstă aruncau coronițe peste casă pentru a afla când vor muri. Se credea că atunci când coronița va cădea de pe acoperiș, moartea este aproape.
  • Tot în noaptea sărbătorii, fetele își puneau sub pernă flori de sânziene pentru a-și visa ursitul. În unele zone, fetele agățau coronițele în locuri diferite și, dacă le găseau pline de rouă a doua zi, era semn că se vor mărita în vara ce urma. Se obișnuia ca florile împletite în cununi să fie date spre mâncare vitelor, cu ochii închiși, iar după cum arăta vita venită să mănânce cununa, așa va fi și viitorul soț.
  • Bătrânele satului adunau roua Sânzienelor în zorii zilei de 24 iunie din locuri necălcate. Dacă nu vorbeau și nu întâlneau pe nimeni, roua era oferită ca leac pentru sănătate și dragoste.
  • Sânzienele pot aduce rele dacă oamenii nu le respectă sărbătoarea și muncesc. Aceste ființe pot stârni vijelii, lăsând câmpul fără rod și florile fără leac. Florile galbene de sânziene erau considerate plante de leac.

Superstiții legate de numere norocoase și ghinioniste. Pe care să NU le alegi niciodată

Superstiții de Sfinții Petru și Pavel (29 iunie)

  • Se spune că atunci când Sfântul Petru plesnește din bici, scânteile se transformă în licurici, care îi călăuzesc pe călătorii rătăciți. Începând cu 29 iunie, cucul și privighetorile nu mai cântă.
  • Se povestește că în această zi, la miezul nopții, cerul se deschide și Sfântul Petru poate fi zărit pentru o clipă așezat în dreapta Tatălui.
  • Oamenii pistruiați trebuie să se spele pe față cu apă la miezul nopții, când cântă cocoșul, pentru ca pistruii să nu se mai înmulțească.
  • În ziua sărbătorii, oamenii dau de pomană pentru sufletele morților. Femeile împart oale cu apă, vase cu vin, flori și cireșe, lapte și mâncare gătită.
  •  În această zi se poate lucra, dar nu se toarce, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morți.
  • Sfântul Petru se poate supăra pe cei ce nesocotesc sărbătoarea și poate arunca tunete și grindină peste culturi.
  • Nu este bine să scuturi merii înainte de 29 iunie, căci poate cădea grindină peste holde.
  • Femeile nu ar trebui să mănânce mere până în această zi, pentru a se feri de boli și a nu-i supăra pe morți. După sărbătoare, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice trebuie să aștepte până la Sfântul Ilie.
  • Dacă tună în ziua de SânPetru, nucile sau alunele nu vor avea miez și vor fi viermănoase.
  • Se spune că Sfântul Petru împlinește o dorință arzătoare celor care țin post negru cu o zi înainte de sărbătoare.

Ateismul în zilele noastre. Ce factori determină pierderea credinței în Dumnezeu?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel