Cristaloterapia. Cum deosebeşti cristalele reale de cele false? Câte trebuie să ai în casa ta

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Cristaloterapie
Cristaloterapia. Cum deosebeşti cristalele reale de cele false? Câte trebuie să ai în casa ta (sursa foto: Karolina Grabowska / Pexels)
Cristaloterapia. Cum deosebeşti cristalele reale de cele false? Câte trebuie să ai în casa ta (sursa foto: Karolina Grabowska / Pexels)

Ce face cristalul şi cum îl alegem pe cel potrivit? Dar de câte cristale ai nevoie cu adevărat? Ne spune astrologul Dan Ciubotaru, invitat la interviurile Astrosens.ro. 

În emisiunea trecută, Dan Ciubotaru, invitatul Danielei Simulescu la interviurile Astrosens.ro, a discutat despre cum ţi se poate schimba ascendentul când te muţi într-o altă ţară.

Reputatul astrolog a continuat apoi seria interviurilor cu o ediţie specială, în care a descris cum a descoperit cristalele şi efectul lor în meditaţie.

"După cum menționează și el, Dan Ciubotaru nu este specialist acreditat în cristaloterapie, însă este unul dintre cei mai experimentați specialiști în practicile spirituale din România, și un om care a testat pe pielea lui efectele lucrului cu cristalele. De aceea am ales să îl chem într-o emisiune despre acest subiect", a precizat Daniela Simulescu.

Ce face un cristal?

"Ce face cristalul? Cristalul, ca şi structură, are această capacitate de a amplifica anumite energii subtile.

Ideea este că aceste cristale, prin acea reţea cristalină, au o structură foarte fixă şi ele pot fi programate cu anumite intenţii, anumite energii, anumite lucruri şi retransmit acea energie, acea intenţie a ta. Eu le văd ca pe nişte amplificatoare", a declarat Dan Ciubotaru, pentru Astrosens.ro.

Cum alegem cristalele? Atenţie la falsuri!

Dan Ciubotaru a ţinut să facă o precizare importantă legată de calitatea cristalelor de pe piaţă şi cum să le deosebim de obiectele cu aspect asemănător, create în laboratoare sau fabrici.

"Vreau să subliniez un aspect: Mare parte din cristalele care există pe piaţă sunt artificiale. Sunt produse în laborator, în fabrici. Foarte important este să căutăm să lucrăm cu un cristal natural, chiar dacă nu este la fel de strălucitor, la fel de frumos.

Piatra Soarelui străluceşte, are o culoare superbă dar e artificială, e crescută în laborator. Nu are aceeaşi putere. E ca o roşie crescută industrial şi o roşie de ţară. Diferenţa calitativă e foarte mare. Şi vreau să atrag atenţia că, pe piaţă, marea masă a cristalelor sunt artificiale. Trebuie căutate cele care sunt cât de cât autentice. Trebuie să îi cauţi pe cei care le aduc, le ştiu, nu e bine să cumperi de la orice colţ de stradă.

Un cristal autentic, natural, este foarte scump dacă ne uităm. Nu vorbim de cuarţ, care se găseşte peste tot. În rest, orice cristal natural este scump. Cu cât e mai colorat, mai frumos, dacă este şi natural, costă mult. Deci, trebuie să fim foarte atenţi".

Câte cristale trebuie să ai în casă?

Cei mai mulţi iubitori de cristale adoră să îşi umple spaţiul personal cu o colecţie impresionantă de cristale, plasate strategic prin casă. Dar există un dezavantaj în acest obicei, atrage atenţia Dan Ciubotaru

"Mai am un principiu legat de cristale. Trebuie să mergi pe calitate şi nu de cantitate. Trebuie să ai cristalele cu care lucrezi în mod constant. Ce se întâmplă? Aceste cristale acţionează ca nişte amplificatoare şi dacă tu îţi înconjori casa, camera de cristale, atunci ele îţi amplifică tot ceea ce tu manifeşti. Şi dacă tu ai o perioadă mai grea, mai depresivă şi impregnezi camera cu tristeţe, acele cristale vor amplifica şi vor retransmite tristeţea. Şi tu îţi revii, eşti bine, dar când revii în camera ta, cristalele dau înapoi energia programată în ele, te reîncarcă cu acea tristeţe. Sfatul meu este să vă lucraţi cu cristalele, să vă înconjuraţi doar de cele cu care lucraţi în mod activ şi mai bine unul bun decât o sută care te zăpăcesc, care nu sunt bune sau sunt artificiale. Deci mergeţi pe calitate, nu pe cantitate". 

Urmăreşte aici emisiunea completă pentru mai multe curiozităţi despre cristale:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel