Fiecare ZODIE guvernează o parte a corpului! Tu știi ce conexiune există între corpul uman și semnul tău zodiacal?

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Diverse
sursă foto: Pixabay.com
sursă foto: Pixabay.com

Fiecare zodie guvernează o parte a corpului. E posibil ca Berbecii să fie cei care întâmpină dureri de cap cel mai des, iar Leii să fie predispuși la probleme cu inima. Sigur că aceste sfaturi nu sunt decât generale și nu înlocuiesc o discuție cu un doctor, însă ar putea clarifica anumite aspecte. Vedeți mai jos despre ce este vorba!

Tot ce înseamnă astrologie este mult mai complex decât ai putea să crezi la prima vedere și dacă ai timp să privești în ansamblu, poți vedea că totul este, de fapt, o rețea. Totul este interconectat. Se pare că există o legătură chiar între părțile corpului și semnele zodiacale. 

Totul începe cu capul care este guvernat desigur, de primul semn, al Berbecului și se încheie cu partea de jos a picioarelor, guvernată de Pești. 

Să vedem ce parte a corpului guvernează fiecare semn zodiacal:

Berbec

capul

După cum ți-am spus deja mai devreme, Berbecul este cel care deschide zodiacul, deci lui îi este alocată zona capului. Poate că de aici și ideea că Berbecii se aruncă cu capul înainte, este impulsiv, nu stă mult să se gândească și atunci când este stresat se luptă cu durerile de cap. 

Taur

gât și umeri

Gâtul și umerii sunt sub conducerea energiei Taurului. Când se simte cel mai bine, acest semn zodiacal va avea o postură fantastică, spatele drept, privirea semeață. Însă când va fi stresat, va avea mereu dureri în zonele menționate. 

Gemeni

gât, plămâni, respirație, mâini și sistemul nervos

Se pare Gemenii sunt mult mai complecși decât am putea crede, însă poate ne va fi mai ușor să ne dăm seama de ce vorbesc atât de mult și sar atât de des de la o idee la alta. Corzile vocale, plămânii, gâtul, gesticulația, felul în care își mișcă mâinile atunci când vorbesc, toate acestea sunt specifice lor. 

Rac

piept și stomac

Racul este asociat cu felul în care îngrijește ceva sau mai ales pe cineva. Este asociat cu latura feminină, deci pieptul și stomacul se pot duce mai departe de atât, către sâni și uter, către ideea de mamă care își susțune bebelușul. Atunci când se enervează, Racii pot avea diverse dureri în piept, dar și când se îndrăgostesc, simt mai mulți fluturi în stomac decât orice alt semn zodiacal. 

Leu

inima, coloana vertebrală

Ar fi fost greu să nu îți dai seama că Leii guvernează inima. Niciun alt semn nu simte atât de multă bucurie precum Leul atunci când are o inimă deschisă. E nevoie ca Leii să își protejeze coloana vertebrală, însă cel mai mult pentru ei contează atunci când vor să se vindece să facă tot ceea ce vrea inima lor, să se exprime liber și artistic. 

Fecioară

abdomenul, sistemul digestiv

Când o Fecioară se simte stresată, s-ar putea să întâmpine probleme cu stomacul. Totodată, Fecioarele sunt extrem de sensibile când vine vorba despre ceea ce mănâncă, de aceea sunt extrem de calculate cu privire la dieta lor. Perfecționismul și critica propriei persoane s-ar putea să nu le facă prea bine, trebuie să găsească echilibrul. 

Balanță

rinichi, zona lombară, posteriorul și pielea

Atunci când ceva nu funcționează în viața lor, Balanțele ar putea întâmpina probleme cu rinichii, dar și ceva dureri în zona lombară. Faptul că sunt asociate cu frumusețea și cu armonia face ca acest semn zodiacal să guverneze asupra pielii și să te facă să întorci capul după ele. 

Scorpion

sistemul reproducător, șoldurile

Nu e de mirare că Scorpionii cei atractivi și plin de magnetism guvernează sistemul reproducător și organele reproducătoare. Cu toții putem recunoaște că este un semn care emană sexualitate și te duce la extreme, te trage după el în abis. 

Săgetător

coapse, picioare, ficat

Săgetătorii iubesc aventurile ca în cărți sau ca în filmele lor preferate, așadar au nevoie să stea bine pe picioarele lor care îi vor purta către o nouă destinație. Totodată, ficatul îi ajută să filtreze tot ceea ce a fost toxic în viața lor, având în vedere că le place să își bage nasul peste tot. 

Capricorn

sistemul osos, dinții

Capricornii sunt cei care guvernează sistemul osos, fundația care stă la baza corpului omenesc. Asta are sens, având în vedere că ei înșiși sunt guvernați de Saturn, cel care se ocupă cu bazele solide din viața noastră. De cele mai multe ori, Capricornii au dinți sănătoși sau cel puțin, sunt mereu preocupați să aibă dinții sănătoși, fiind printre cei care fac cel mai des vizite la dentist. 

Vărsător

gambe, glezne, sistemul circulator

Vărsătorii au nevoie de ritmul lor pentru a putea să abordeze lumea la adevăratul lor potențial. Părțile corpului specifice lor îi susțin în călătorie, iar circulatorul îi ajută să aibă ritmul dorit. E posibil ca aceștia să fie mereu într-o cursă, într-o alergare, într-o goană după ceva.

Pești

sistemul limfatic, partea de jos a picioarelor, tălpile

Fiind ultimul semn zodiacal, cu Peștii se termină și corpul uman. Totodată, un semn atât de intuitiv și special nu avea cum să nu fie strâns legat de sistemul limfatic, extrem de important pentru alte părți diferite ale corpului. Când Peștii sunt stresați, ar face bine să umble desculți și să se conecteze cu natura, cu iarba, pământul. 

sursă: stylecaster.com

Ai citit și despre cum își îngrijesc zodiile corpul? Detalii aici! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel