Oina a fost declarată sportul naţional al României. Pe ce dată se va celebra Ziua Națională a Oinei?

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Social
Sursa foto: pagina de Facebook a Federatiei Romane de Oina
Sursa foto: pagina de Facebook a Federatiei Romane de Oina

Oina este un joc sportiv tradițional românesc. A fost atestat documentar încă din anul 1364, din timpul domniei lui Vlaicu Vodă.

Deși fotbalul este recunoscut ca fiind sportul rege, nu doar în țara noastră, nu trebuie să uităm de origini. Astfel, amintim de jocul de oină.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege, prin care oina este declarată sportul naţional al României, iar 9 mai va fi instituită drept Ziua Naţională a Oinei.

Prin proiectul de lege se instituie, totodată, obligaţia Federaţiei Române de Oină de a prezenta, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, activităţile propuse a se desfăşura anul următor, pentru finanţarea directă de la bugetul de stat a Programului naţional 'Redescoperă Oina'.

'Oina este sportul naţional al României. Se instituie ziua de 9 mai Ziua Naţională a Oinei. Ziua Naţională a Oinei va fi marcată de către Federaţia Română de Oină şi de către membrii afiliaţi la aceasta, de către cluburi/asociaţii sportive, de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sportului, prin organizarea şi participarea la evenimente cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării sportului naţional, oina, pentru sănătatea populaţiei.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă, precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic sau pot pune la dispoziţie, în mod gratuit, bazele sportive aflate în administrare în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile', prevede actul normativ.

Potrivit iniţiativei legislative, se înfiinţează Programul naţional 'Redescoperă oina', care constă într-un complex de activităţi necesare susţinerii practicării şi promovării acestui joc şi se desfăşoară prin intermediul Federaţiei Române de Oină şi a structurilor sportive afiliate la aceasta pe întreg teritoriul României.

Finanţarea programului urmează să fie asigurată din fonduri prevăzute distinct în bugetul de stat, alocaţii bugetare, prin Ministerul Sportului, şi, în funcţie de posibilităţi, din fonduri de la bugetele locale. Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Sursa: AGERPRES (AS - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu)

Citește și: Papa Francisc - un deceniu de când se află în fruntea Bisericii Romano-Catolice. Va lansa PRIMUL podcast!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel