Potenţialul de a fi cel mai rapid nu are limite, a declarat David Popovici înaintea Mondialelor de juniori

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Stiri
sursă foto: Facebook oficial David Popovici
sursă foto: Facebook oficial David Popovici

Înotătorul de excepție, David Popovici, a dat declarații înainte de Campionatele Mondiale de juniori. 

David Popovici a declarat înaintea Campionatelor Mondiale de înot pentru juniori, că „potenţialul de a fi cel mai rapid nu are limite. „Viitorul este pas cu pas şi construit cărămidă cu cărămidă. Sunt multe aspecte tehnice care necesită atenţia noastră şi multă muncă. Ocazional putem face ceva foarte frumos”.

„Doborârea unui record mondial este un lucru frumos, dar potenţialul de a fi mai rapid nu are limite. Deci de ce ne-am pune o limită pe noi înşine când ştim că putem realiza multe?”, a spus, într-o conferinţă de presă, înotătorul român David Popovici, potrivit paginii de Facebook a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

„Lima este un loc foarte interesant şi a fost o plăcere să vizitez acest oraş. Îmi plac oamenii peruani pe care i-am cunoscut pentru că sunt atât de prietenoşi. Ştiu că Peru va fi o gazdă grozavă pentru că organizarea acestui eveniment este profesionistă, iar centrul acvatic este impresionant. Îi încurajez pe toţi să vină să se bucure de spectacol şi să-i aclame pe înotătorii care sunt la Lima pentru acest eveniment”, a mai spus Popovici, în legătură cu competiţia la care va lua parte începând de marţi.

Dublul campion mondial şi european de seniori (100 m liber, 200 m liber) a afirmat că nu are aşteptări mari, ci speră doar să se distreze: „Pentru această întâlnire, la fel ca majoritatea evenimentelor, nu mi-am pus niciodată aşteptări. Obiectivele sunt pur şi simplu să ne distrăm, să ne bucurăm, să înotăm repede şi să profităm la maximum de atmosfera grozavă. Cu sprijinul şi uralele voastre, asta ne va ajuta pe fiecare dintre noi să devenim cea mai bună versiune a noastră, înotând rapid şi distrându-ne”. Popovici a comentat şi relaţia sa cu antrenorul Adrian Rădulescu: „Chimia dintre un antrenor şi un sportiv este una foarte importantă. Conexiunea unu la unu este foarte importantă. Aţi auzit expresia: Dacă nu s-a stricat, de ce să încerci să repari?”.

„Cred că am făcut tot ce mi-am dorit ca înotător junior, dar să vedem ce putem face şi poate ne putem surprinde şi săptămâna aceasta”, a concluzionat David Popovici. În prima zi a Mondialelor de juniori, marţi, vor evolua Vlad Stancu în serii la 400 m liber, Aissia Prisecariu şi Rebecca Diaconescu, în serii la 100 m spate, precum şi ştafeta masculină de 4x100 m liber.

Sursă: AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir)

Vezi aici cum arată astrograma înotătorului român, David Popovici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel