„Resurse, alternative și posibilități”, previziunile lunii OCTOMBRIE 2022. Horoscopul lunar pentru fiecare Zodie/ Ascendent

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Horoscop
sursă foto: Freepik.com
EXCLUSIV
sursă foto: Freepik.com

Astrologul Daniela Simulescu ne prezintă horoscopul lunii octombrie 2022 pentru fiecare Zodie/ Ascendent. Avem în fața noastră o lună în care cel mai rău lucru pentru noi ar fi să ne ascundem în vechea rutină. 

Poate pentru mulți, octombrie este doar a doua lună a toamnei. Din punct de vedere astrologic, este luna care face trecerea către 2023. Retrogradarea lui Marte în Gemeni și Eclipsa de Soare vor agita spiritele atât la nivel personal, cât și mondial. Prioritatea va fi aceea de a găsi resurse, alternative și posibilități. Restul nici nu va mai conta. Rutina va fi cel mai mare inamic al nostru. Unele evenimente, aparent logice, vor fi de fapt sfidătoare. Trebuie să avem mare grijă la aparențe!

Unele situații nu ne vor fi pe plac și vom fi nevoiți să ne reinventăm. Unii veți zice: „Iarăși?”. Doar atunci când ajungi la fund găsești metoda prin care să te ridici. preocuparea principală a astrelor va fi aceea de a-ți arăta că supraviețuiești și cu mai puțin. Că ne-am lăsat furați de mirajul consumerismului și că am devenit foarte leneși.

Confortul costă, și la propriu și la figurat. dacă vrem ca viața noastră să se îmbunătățească, ar fi bine să schimbăm gramajele sau chiar ingredientele. Cu cât vei opune mai multă rezistență, cu atât înseamnă că nu te afli unde trebuie, ne anunță astrologul Daniela Simulescu. 

Pe 2 octombrie Mercur și-a reluat mersul direct, dar efectele sale se vor simți până pe 29 octombrie. Pe 9 octombrie se va petrece o Lună Plină în semnul Berbecului, eveniment astrologic ce îi va afecta pe cei cu marcaj cardinal, adică Berbec, Rac, Balanță și Capricorn. Acest eveniment oferă un curaj nebănuit. Dar și multă furie. Pe 11 octombrie asistăm la revenirea lui Mercur în semnul Balanței, revenim la diplomație, folosind cuvintele potrivite și bunele maniere. Răbdarea va juca un rol important. Începe Sezonul Scorpionului pe 23 octombrie. Nu vom mai sta la fel de mult pe afară și vom căuta liniștea căminului. Cu Venus în Scorpion, până pe 16 noiembrie, vom fi destul de geloși, posesivi și pasionali. În plus, senzualitatea va fi la cote imense. Și să nu uităm că Venus este destul de dramatică și înflăcărată atunci când traversează a opta zodie. 

Un eveniment extrem de important este eclipsa de pe 25 octombrie! Poate fi văzută de locuitorii din Rusia, vestul Asiei, estul Europei şi nord-estul Africii. Eclipsele anului 2022 au avea cel mai mare impact in viața celor care au marcaj fix (Soare, Lună, Mercur, Venus, Marte, Ascendent, Nodurile) în astrograma natală: Taur, Leu, Scorpion, Vărsător. O zi bună pentru a renaște din propria cenușă. Putem lua durerea cea mai mare prin care am trecut și o putem transforma în cea mai mare armă. 

Pe 28 octombrie Jupiter revine în Pești după o perioadă extrem de îndrăzneață în Berbec, astfel, până pe 20 decembrie 2022, Jupiter va amplifica toate caracteristicile Peștilor. Vom avea o multitudine de șanse, dar va trebui să avem grijă să nu ne pierdem capul. Sănătatea mintală va deveni un subiect important. Ne va fi din ce în ce mai greu să facem diferența între ce este real și ce este fake news. Un lucru este totuși bun: spiritualitatea va face parte până și din viețile celor mai pragmatici oameni. Intrarea lui Mercur în Scorpion de pe 29 octombrie ne va face mai suspicioși și aceasta va fi starea în care vom fi în momentul retrogradării lui Marte în semnul Gemenilor, adică pe 30 octombrie. Astrologul Daniela Simulescu spune că această retrogradare va aduce multă imprevizibilitate și ceață, va trebui să lucrăm în haos și să acceptăm că singura constantă în viață este schimbarea. 

HOROSCOP OCTOMBRIE 2022, PREVIZIUNI PENTRU FIECARE ZODIE/ ASCENDENT

Berbec/ Ascendent în Berbec

Se pare că astrele în luna octombrie vor să vadă de la tine mai multă flexibilitate, vor să vadă că ești gata să te adaptezi și să te „pliezi” pe fiecare situație care apare, domolind acel vulcan ce arde mereu în tine. Cu privire la relația cu frații, surorile, verișorii sau rudele, nici aceasta nu va fi neapărat pe placul tău, ci mai degrabă va fi foarte obositoare. Click aici pentru previziunile complete pentru BERBEC în octombrie 2022. 

Taur/ Ascendent în Taur

Marte este în casa a 2-a vorbește despre resursele pe care le ai cu ceilalți, sau cele pe care trebuie să le dai înapoi, despre asta este vorba în prima parte a lunii octombrie. Nu vei mai putea să amâni, oamenii vor dori banii chiar acum și va trebui să te gândești la modalitatea cea mai bună de a rezolva. De asemenea, trebuie să fiți atenți cu cine vă implicați în anumite asocieri. Click aici pentru previziunile complete pentru TAUR în octombrie 2022. 

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Lucrurile nu merg în direcția pe care ați fi intuit-o inițial. Voi sunteți pregătiți, fierbeți, sunteți agitați, precum un vulcan. Dacă nu aveți limite, furia o să vă agite și vă veți revărsa precum bulele dintr-o sticlă cu șampanie. Astrologul vă recomandă să vă canalizați această furie. Să faceți ceva pentru a o putea transforma constructiv. Click aici pentru previziunile complete pentru GEMENI în octombrie 2022. 

Rac/ Ascendent în Rac

Odată cu ieșirea lui Jupiter din casa a 10-a pe 28 octombrie, s-ar putea ca ocaziile din sectorul profesional să nu mai fie aceleași. Așadar, aveți încă timp, până la finalul lui octombrie să faceți o schimbare pe plan profesional, să profitați de un imbold pe care îl simțiți de ceva timp acolo. Trageți tare dacă vă doriți, folosiți-vă de recomandările celorlalți și dați-i înainte. Click aici pentru previziunile complete pentru RAC în octombrie 2022. 

Leu/ Ascendent în Leu

Spre finalul lunii, avem o Lună Nouă în Scorpion și o eclipsă de Soare în casa a 4-a. Aici apar știri legate de familie, legate de mediul în care locuiești. Trebuie să te gândești care este baza ta. Cine sunt eu, unde sunt eu. Este un moment foarte important cu axa 4-10 care vorbește despre familie și despre carieră, statut și autoritate în același timp,  iar Uranus fiind în casa a 10-a aduce multe revoluții acolo. Click aici pentru previziunile complete pentru LEU în octombrie 2022. 

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Mercur își oprește retrogradarea în semnul tău, lucru bun, de altfel, îți va prii. Te va face să gândești mai clar, să iei decizii coerente. Vei putea să intuiești corect momentul potrivit pentru a spune ceva, dar și persoanele cărora să te adresezi de data asta. Finalul lunii, însă, are o componentă destul de stresantă, având în vedere că Marte retrogradează în casa a 10-a. La locul de muncă sau în situații care implică autoritatea vei fi destul de nemulțumit. Click aici pentru previziunile complete pentru FECIOARĂ în octombrie 2022. 

Balanță/ Ascendent în Balanță

Trebuie să vorbiți cu partenerul și să vedeți care va fi stâlpul în următoarele luni, căci altfel, dacă nu decideți cine ia deciziile, nu o să luați niciunul și apoi vă loviți de piedici, de voi înșivă, vă enervați și nimic nu vă iese. Cea mai bună recomandare este să delegați pe cineva care să ia deciziile, să preia cineva controlul și să aibă ultimul cuvânt de spus pentru a nu pluti în derivă. Click aici pentru previziunile complete pentru BALANȚĂ în octombrie 2022. 

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Chiar dacă prima parte a lunii vă menține așa din cauza mai multor planete în casa a 12-a, odată ce evenimentele astrologice încep să se petreacă în semnul vostru, lucrurile își revin la normal. Și eclipsa de pe 25 octombrie se petrece tot în semnul vostru, al  Scorpionului, și vă anunță că o puteți lua de la capăt. Puteți acționa în mod conștient. Click aici pentru previziunile complete pentru SCORPION în octombrie 2022. 

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Soarele și Venus se mută în casa a 12-a, pe 25 octombrie, eclipsa se petrece tot în casa a 12-a, iar pe 29 octombrie, Mercur se mută și el acolo, în timp ce pe 30 octombrie, Marte își începe retrogradarea în casa a 7-a. Cu alte cuvinte, dacă ai putea să te retragi, dacă ai putea să stai mai mult acasă, ți-ar fi mai bine. Dacă ai putea să îți iei o pauză, ar fi benefic. Click aici pentru previziunile complete pentru SĂGETĂTOR în octombrie 2022. 

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Se întrevăd și călătorii, s-ar putea să vă treziți într-o echipă, aveți grijă cum vă gestionați relațiile cu colegii, e posibil să vă fi făcut o impresie greșită în legătură cu aceștia, inițial. Însă aveți grijă că ei nu sunt așa cum îi vedeți voi, ci mai degrabă voi sunteți cei care le aplicați un anumit stigmat din cauza propriilor voastre principii. Click aici pentru previziunile complete pentru CAPRICORN în octombrie 2022. 

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Jupiter revine în casa a 12-a și vă dați seama că ați cheltuit foarte prost banii, că poziția pe care vă aflați nu vă mai aduce banii de care aveți nevoie. Trebuie să căutați altceva. Lucrurile acestea au legătură cu cariera, cu creșterea. Click aici pentru previziunile complete pentru VĂRSĂTOR în octombrie 2022. 

Pești/ Ascendent în Pești

Secretul vostru în octombrie ar fi să nu veniți cu ideea că universul are grijă de mine și merge și așa, ci mai degrabă să utilizați la maxim resursele de care dispuneți, să faceți enorm din puțin. Așadar, nu respingeți ce aveți, nu vă plângeți de darurile voastre, ci căutați să le folosiți. Casa a 9-a va fi plină de pe data de 23, apar în viața voastră multe drumuri. Click aici pentru previziunile complete pentru PEȘTI în octombrie 2022. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel