Sezonul Săgetătorului. Vești bune pentru Berbec, Leu și Balanță. Provocări pentru Rac, Capricorn și Vărsător

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Horoscop
Freepik
EXCLUSIV
Freepik

Află ce zodii se bucură în sezonul Săgetătorului, dar și semnele care întâmpină unele provocări!

Astăzi, Soarele a intrat în Săgetător. Trecem de la energia mai profundă a Scorpionului, la cea mai relaxată a semnului zodiacal reprezentat de către un centaur. 

Săgetătorul este singurul semn de foc mutabil al zodiacului, ceea ce înseamnă că este cunoscut pentru că este flexibil, adaptabil și foarte expresiv. Săgetătorul este condus și de Jupiter, planeta expansiunii, abundenței, a educației și a legilor. 

Cu toții vom învăța numeroase lecții, principala fiind aceea de a ne depăși propriile limite din propria inițiativă. 

“Sezonul Săgetătorului(22 noiembrie-21 decembrie) ne învață să fim optimiști, credincioși, îndrăzneți și să ne depășim permanent limitele. Creează premisele pentru călătorii, studii, filosofie și libertate. Dar acest tranzit, fiind acompaniat și de Venus și Mercur, pentru o perioadă, va deveni puțin dezechilibrat. Unii dintre nativi vor da pe dinafară! Arhetipul Săgetătorului vorbește și despre exces de zel, dublu standard, prejudecăți și inconștiență. Deci trebuie să avem grijă să nu amplificăm mai mult decât este cazul unele situații. Supracompensarea va aduce consecințe greu de digerat. Râvnim la următorul pas, însă trebuie ales cu mare grijă” , declară astrologul Daniela Simulescu despre Sezonul Săgetătorului din 2022.

Mai jos vei găsi detalii despre zodiile cele mai avantajate, dar si cele mai afectate.

Berbec/Ascendent în Berbec

Berbecii sunt cei care profită la maximum de sezonul Săgetătorului. Având un semn de foc asemănător, ai poftă de viață, ești încrezător și mai ales, îndrăzneț. Sunt încurajate și călătoriile, așa că mergi la o cafea sau vizitează un alt oraș sau o altă țară. Pe plan relațional, întâlnești oameni noi și poți fi pus în fața unor experiențe inedite. Nu este garantat că vor dura pentru totdeauna, însă vei avea de învățat despre tine și despre lume.

Leu/Ascendent în Leu

Leii sunt alți norocoși ai sezonului Săgetătorului. Se anunță o perioadă palpitantă, unde dragostea plutește în aer. Motivul? Casa a cincea a hărții tale, este cea care guvernează romantismul, distracția și sexul și este luminată de soare până la 21 decembrie. Intri în jocuri de cucerire, iar dacă ai copii, relația cu ei se poate îmbunătăți. Desigur, ar fi bine să le acorzi mai mult timp. Este o perioada optimă și pentru participarea la evenimente.

Balanță/Ascendent în Balanță

Cu soarele care tranzitează Casa a treia, Balanțele întâmpină noi conexiuni. Vestea bună este că nici nu fac prea multe eforturi să le întâlnească. Poate fi vorba despre un prieten nou, despre un vecin sau o rudă pe care nu ai văzut-o de mult timp. În această lună, beneficiezi de o atmosferă socială extinsă, așa că-ți ies în cale experiențe noi, locuri și opinii. Mintea ta va fi extrem de cuprinzătoare, așa că profită!

Rac/Ascendent în Rac

În sezonul Săgetătorului, Racii au mai multe de rezolvat. În general, viața te face să te grăbești și poți să fii destul de copleșit. Crezi că le poți face pe toate și îți vine greu să renunți la proiecte. Acest sezon îți arată și că ești blocat într-o rutină, chiar dacă o iubești și eviți surprizele. Ar fi bine să descoperi ce te ține pe loc și să cauți modalități noi de a remedia rutina prin care treci. Totodată, cheia succesului este să adopți o viață mai sănătoasă și mai productivă.

Citește și Astrologii internaționali despre Luna Nouă din semnul Săgetătorului de pe 24 noiembrie 2022: Te așteaptă noi aventuri!

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Și Capricornii sunt încercați în această perioadă. Vei observa o lipsă a energiei în toate domeniile, așa că, până pe 21 decembrie, ai face bine să hibernezi. La propriu sau la figurat. Îți trebuie odihnă, meditație și concentrare pe realizările din trecut. Nu privi partea goală a paharului și sărbătorește fiecare câștig, chiar și unul mic. Nu-ți neglija somnul și sănătatea.

Vărsător/Ascendent în Vărsător 

Ce se întâmplă cu Vărsătorul în sezonul Săgetătorului? Ei bine, vei fi împins către noi conexiuni sau poate o să adaugi nume la lista ta de contacte. Cert este că acest sezon te îndeamnă să te preocupi mai mult de partea socială. Care este provocarea? S-ar putea să faci o selecție printre prieteni, iar pe unii îi poți pierde, din cauza Soarelui, care face opoziție cu Marte. Nu te teme, prieteniile adevărate care te așteaptă, îți readuc zâmbetul pe buze.

Poate vrei să citești și 8 lucruri pe care le învățăm de la Săgetători

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel