Spovedania în Postul Mare. Ce păcate NU se iartă, potrivit preoților?

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Spiritualitate
Sursa foto: captura ecran YouTube Nicolae Dima
Sursa foto: captura ecran YouTube Nicolae Dima

Preotul Nicolae Dima a discutat, pe canalul său de YouTube, despre spovedania în Postul Paștelui, dar și despre păcatele pe care le săvârșim.

Pe 18 martie a început Postul Paștelui sau Postul Mare, care va ține până pe 5 mai, când sărbătorim Paștele ortodox.

Postul este o practică religioasă în care credincioșii se abțin de la anumite alimente sau activități în scopul purificării sufletului și pregătirii spirituale. În creștinism, postul este o perioadă importantă înainte de sărbătorile majore precum Paștele și Crăciunul.

În timpul postului, credincioșii sunt încurajați să se roage, să mediteze și să-și dedice mai mult timp activităților spirituale. De asemenea, în multe tradiții creștine, postul implică restricționarea anumitor alimente, cum ar fi carnea, brânza, ouăle și laptele. Aceste restricții au ca scop înfrânarea de la plăcerile trupești și concentrarea asupra vieții spirituale.

Iată ce spune preotul Nicolae Dima!

„Pentru că începe o perioadă în care spovedania este importantă, iar o să ne întrebăm: Ce îi spun părintelui duhovnic? Cum să îmi încep spovedania? De unde să încep? Care sunt păcatele mele? Cum să le identific? 

Eu vă dau o nouă variantă de a structura spovedania. Vechea recomandare era să vă gândiți în felul următor: există păcate cu fapta, păcate pe care le faci în gândul tău, dar și păcate cu vorba.

Este o idee bună să vă organizați așa spovedania, adică să vedeți ce ați făcut cu fapta, cu gândul ori cu cuvântul. Sigur că asta nu spune nimic despre gravitatea păcatelor, ci doar le organizează, le împarte în categorii.

Care este PĂCATUL TĂU în funcție de ZODIE?

Dar mai există o formulă de a împărți păcatele pe categorii. Iată care sunt:

- păcate împotriva lui Dumnezeu/împotriva credinței: nu mergi la biserică suficient de des, nu te rogi destul, nu te spovedești destul, ai gânduri de revoltă împotriva lui Dumnezeu.

- păcate împotriva aproapelui: îl superi, întârzii în a-l ajuta, te cerți, îi întorci spatele, te cerți pentru bani și moșteniri.

- păcate împotriva propriei persoane: lucruri care te afectează direct și pe care le faci, chiar dacă știi că îți fac rău. Îți sabotezi trupul, mănânci și bei prea mult, nu dormi destul, pui banii pe primul loc și muncești exagerat, ești orgolios, egoist, ții minte răul, cauți răul și vânezi greșelile celorlalți.

Aritmia cardiacă: mit și realitate

Când vorbim despre aceste trei categorii, avem în vedere nu modul în care facem păcatul, ci mai degrabă pe cine afectează el. Aceste categorii sunt utile, mai ales dacă nu aveți timp să consultați Îndreptarul de Spovedanie. Trebuie să îți știi complet păcatele, ca să faci o spovedanie așa cum trebuie.

Spune-i duhovnicului, dacă simți nevoia, că nu răspândești destulă lumină în jurul tău. Întreabă-l ce poți face.”

Poți să vezi și: Sfaturi duhovnicești. Cum ne ferim de farmece și cum pot fi dezlegate?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel