Ţestoasele uriaşe din Galapagos continuă să înghită plastic

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Actualitate
Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Deși, din 2015, utilizarea obiectelor din plastic de unică folosință, cum ar fi paietele și pungile, este interzisă în Galapagos, în practică, consumul acestor obiecte rămâne ridicat în arhipelag, care a cunoscut o creștere semnificativă a populației în ultimele decenii și este frecvent vizitat de turiști.

Broaștele țestoase uriașe din Galapagos, o specie aflată pe cale de dispariție, continuă să înghită plastic și alte deșeuri de origine umană, chiar și după interzicerea obiectelor din plastic de unică folosință în arhipelagul ecuadorian începând cu anul 2015, conform unui studiu publicat miercuri și transmis de AFP. 

Potrivit cercetărilor efectuate de Fundația Charles Darwin (CDF), focalizată pe știință și conservare în Galapagos, broaștele țestoase din specia Chelonoidis porteri "consumă plastic în zonele urbane și din jurul acestora" pe insula Santa Cruz, cea mai dens populată (15.000 de locuitori) din arhipelagul situat în Oceanul Pacific. Această specie este clasificată drept fiind în pericol critic de dispariție de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN).

FCD a colectat 5.500 de probe de fecale din zonele în care țestoasele vin în contact cu activitățile umane și a identificat 597 de resturi de origine umană (86% plastic, dar și sticlă, metal, hârtie, carton și materiale textile). În schimb, în cele 1.000 de mostre prelevate din zonele protejate ale Parcului Național Galapagos, au fost descoperite doar două astfel de resturi.

"Țestoasele uriașe pot avea nevoie de până la 28 de zile pentru a digera ceea ce consumă. Prin urmare, suntem îngrijorați de impactul pe care ingestia deșeurilor non-organice îl poate avea asupra sănătății lor," a subliniat Karina Ramon, autoarea principală a studiului, menționând riscurile precum obstrucția intestinală, leziunile și modificările hormonale datorate compușilor chimici.

Deși, din 2015, utilizarea obiectelor din plastic de unică folosință, cum ar fi paietele și pungile, este interzisă în Galapagos, în practică, consumul acestor obiecte rămâne ridicat în arhipelag, care a cunoscut o creștere semnificativă a populației în ultimele decenii și este frecvent vizitat de turiști. Studiul "demonstrează că zonele protejate ale parcului național sunt esențiale pentru bunăstarea speciilor endemice", a subliniat profesorul Santiago Ron, coautor al documentului. 

Din cele 15 specii de țestoase uriașe care trăiau în trecut în Galapagos, trei au dispărut în ultimele secole. Arhipelagul, cu un ecosistem fragil, situat la o mie de kilometri de continentul sud-american, a servit ca sursă de inspirație pentru teoria evoluției speciilor elaborată de naturalistul britanic Charles Darwin (1809-1882).

AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu)

Citește și 23 mai - Ziua mondială a broaştelor ţestoase. Există o diferență între „turtle” și „tortoise”?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel