Australia va construi un rover pentru viitoarea misiune a NASA pe Lună

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Tehnologie

Australia contribuie la programul spaţial american. 

Australia va construi un astromobil pentru o misiune a NASA pe Lună programată pentru anul 2026, fiind vorba de prima colaborare a acestei ţări la un un astfel de proiect, a informat miercuri premierul australian, Scott Morrison, relatează EFE.

Roverul semi-autonom va culege mostre de pe solul lunar ce conţin oxizi, în timp ce NASA va încerca, în colaborare cu o echipă independentă, să extragă oxigen de pe suprafaţa satelitului natural al Pământului.

Această misiune face parte dintr-un proiect aerospaţial al NASA, care intenţionează să creeze pe viitor colonii umane pe Lună, şi care vor servi totodată ca punct de plecare pentru viitoare misiuni pe Marte.

"Este o oportunitate incredibilă ca Australia să poată participa la sectorul spaţial global", a spus Morrison, subliniind că guvernul său va încerca ca până în anul 2030 să tripleze sectorul spaţial, printr-o infuzie de peste 8,800 de miliarde de dolari australieni din economia ţării.

Viitorul rover va fi dezvoltat de două companii şi de specialişti din Australia şi va avea un buget de 37 de milioane de dolari australieni din finanţarea publică, potrivit unui comunicat al guvernului.

Construcţia astro-mobilului este rezultatul unui acordat încheiat între Australia şi NASA, în cadrul programului Artemis al Agenţiei spaţiale americane, citează Agerpres.

Norvegia va construi propria bază pentru lansarea de sateliţi în spaţiu

Norvegia este gata să înceapă să construiască propria bază pentru lansarea de sateliţi în spaţiu, a anunţat vineri guvernul de la Oslo, relatează dpa.

Banii necesari pentru proiectul de pe insula Andoya, în nordul Norvegiei, 365,6 milioane de coroane norvegiene (42,7 milioane de dolari), sunt acum disponibili, a anunţat guvernul într-un comunicat.

"Aceasta este o zi istorică pentru Andoya şi pentru Norvegia ca ţară cu capacităţi spaţiale", a declarat premierul Erna Solberg.

"Norvegia va deveni una dintre puţinele ţări capabile să lanseze sateliţi de pe teritoriul lor", a adăugat ea.

Baza va impulsiona şi regiunea nordică îndepărtată a ţării, prin crearea a 150 de noi locuri de muncă, conform comunicatului.

Prima lansare este programată pentru al treilea trimestru al anului 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel