Cu ce problemă se confruntă fiecare zodie în 2023? Încercări serioase pentru Leu, Fecioară și Pești

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel | Dată: 12 ian 2023, 12:09 | Categorie: Noutati
https://pixabay.com/
EXCLUSIV
https://pixabay.com/

Daca ieri am discutat despre punctele forte pentru fiecare semn din zodiac în 2023, trebuie sa amintim si punctele slabe sau problemele. Iată care sunt, ținând cont de semnul zodiacal!

Un lucru este cert: toată lumea are defecte! Astrologia poate prezice nu doar trăsăturile pozitive asociate cu fiecare semn din zodiac, dar și părțile negative sau trăsăturile la care mai putem lucra.

Iată care sunt!

Berbec

Ești primul semn din zodiac, așa că poți fi considerat și un nou-născut. Ai nevoie de recunoaștere, atenție și validare, iar asta nu este rău, dar uneori, aceste nevoi pot deveni puțin copilărești. Totodată, tinzi să îți afirmi clar și natural ideile și opiniile, indiferent de situație și context. Ce e rău in asta?

Ei bine, ai tendința să transformi orice subiect într-o discuție despre tine. Crezi că orice atenție pe care o primești este bună. Vrei să fii recunoscut pentru realizările tale, dar urmărești această validare un pic prea mult. Poți să pari o fire egocentrică și îi poți distanța pe ceilalți. Iar asta te poate priva de atenția pe care pui atât de mult accent. Mai ales până pe 16 mai, cât Jupiter îți tranzitează semnul. 

Taur

Nu știm dacă mai este vreun secret sau nu, dar Taurii pot fi încăpățânați. Această încăpățânare poate să vină mai ales atunci când alții își spun opiinile. Consideri că nu sunt la fel de bune ca ale tale. Încearcă să-ți dai seama că nu deții adevărul absolut în acest an și să acorzi puțin mai mult credit oamenilor, chiar dacă nu au aceleași idei sau principii ca ține.

Vrei să ți se recunoască meritele și lucrezi din greu la acest lucru, dar nu-i cataloga pe ceilalți, doar pentru că nu sunt copiile tale fidele. Știi care va fi problema ta în 2023? Grandomania! Jupiter își va începe tranzitul în semnul tău pe 16 mai și vei avea impresia că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior. Dacă ai o bază solidă și autentică, așa va fi. Dar nu e cazul să te lauzi. Dacă nu ești pe drumul care trebuie și te lauzi, să nu te aștepți la ceva consistent în viața ta. 

Gemeni

Ai un semn care este adesea judecat că are două fețe. Singurul motiv pentru aceste credințe stă în faptul că îți schimbi cu ușurință și rapiditate gândurile și opiniile. De aceea, uneori, pare că în interiorul tău se află două persoane diferite.

Ai momente în care ți se schimbă personalitatea și atitudinea instant, mai ales dacă nu îți convine ceva. Analizezi totul în jur, îți place să vorbești mult, iar asta nu este un lucru rău. Însă, alții pot avea dificultăți în 2023 să stabilească relații solide cu tine, tocmai pentru că ești așa diferit în fiecare zi. Poți fi văzut și ca superficial, pentru că tinzi să nu tratezi atât de des conversații cu însemnătate sau subiecte foarte profunde. Dar stai liniștit, tranzitele lui Saturn în casa autorității și al lui Jupiter în casa dizolvării vor avea grijă să îți dea numeroase lecții. Smerenia va fi una dintre ele!

Rac

Emoțiile pot fi la tine și calități, dar și defecte. Te bazezi pe ele în fiecare aspect al vieții și ești prea sensibil uneori. Tinzi să acționezi doar pe baza sentimentelor, de aceea poți să pari schimbător sau pasiv-agresiv în ceea ce privește comportamentul.

Mai mult, te retragi atunci când vezi pe cineva copleșit de situație. Oamenii nu știu cum să te înțeleagă sau cum să te abordeze uneori. Ori, în 2023, dacă nu te vei maturiza, îți va fi destul de greu. Vei fi sprijinit, dar tot nu vei fi mulțumit. Cu cât te crezi mai deștept și te comporți precum un copil, cu atât vei avea de pierdut de pe urma acestui an. 

Leu

Ești guvernat de Soare, însă trebuie să înțelegi în acest an că nu toată lumea se învârte în jurul tău. Poți să îndepărtezi oamenii cu nevoia ta de atenție, chiar dacă nici nu îți dai seama de asta. Tinzi să ai cel mai mare ego din zodiac, dar și cel mai fragil.

Validarea celor din jur nu se obține doar de dragul de a fi în centrul atenției. Intrarea lui Pluto în casa relațiilor, între 23 martie și 11 iunie, îți va aduce numeroase probleme dacă nu vei învăța să îți controlezi ego-ul. Și mai ține minte ceva: vei avea succes în carieră dacă vei fi dispus să muncești mai mult și să nu te mai plângi. 

Fecioară

Ești extrem de orientat către detalii și ai vrea să controlezi tot ce se poate. Din aceste motive, s-ar putea să pari un perfecționist destul de obsesiv, care se fixează inutil pe cele mai mici detalii. Tinzi să folosești atenția pentru detalii ca să fii mai bun la job sau în familie, dar uiți de îngrijirea de sine.

Tinzi și să exagerezi, ca să îmbunătățești unele lucruri, chiar dacă nimeni nu ti-a cerut asta. Vezi defectele imediat, dar încearcă să nu folosești asta ca să-i critici la infinit pe cei din jur în 2023, pentru că îți poate strica relațiile. Da, Saturn, va intra în casa relațiilor pe 7 martie și va sta acolo mult și bine. Deci nu ceilalți sunt de vină, ci tu pentru că nu ai impus unele limite. 

Balanță

Adesea, ești considerat mai superficial și cu capul în nori. Îți place să faci altora pe plac, ceea ce nu este întotdeauna un lucru bun. Într-o relație amoroasă, s-ar putea să simți că trebuie să păstrezi constant atenția celuilalt ca să fii împlinit.

Te simți des nedreptățit, chiar dacă iubești relațiile. Este important de știut în 2023 că nu trebuie să pui responsabilitatea stării tale pe umerii celorlalți. Jupiter va sta în casa relațiilor până pe 16 mai. Deci ai timp să înveți să nu mai depinzi de aprobarea celorlalți. 

Scorpion

Îți plac misterele și vrei să cercetezi orice. Însă, ar fi bine să te mai și relaxezi. Nu sunt întotdeauna motive ascunse în spatele unui lucru, oricât de mult ai încerca să le cauți. Pari o persoană care vrea să controleze totul, pentru ca lucrurile să meargă cum îți dorești. Retrogradarea lui Marte(30 octombrie 2022-12 ianuarie 2023) ți-a arătat încă o dată că nu poți avea control absolut!

Ca să știi ce gândesc și ce simt alții, adesea devii suspect, te joci cu mintea celor din jur și vrei să-i testezi, ca să vezi cum reacționează. Încearcă să fii mai degajat anul asta, o să-ți facă bine.

HOROSCOP 2023, previziunile complete pentru fiecare zodie/ascendent!

Săgetător

Vrei să fii cunoscut și poți deveni cel mai bun predicator. Însă, tinzi să îți impui punctul de vedere atunci când nimeni nu ți l-a cerut. Iubești învățarea, dar uneori vorbești peste alții și respingi ideile sau credințele care nu îți sunt pe plac. În 2023, ai putea fi mai calm, ca să ai cu cine să împărtășești toate opiniile tale și să nu-i îndepărtezi pe cei dragi.

Efectele lui Pluto în Capricorn din 2008. Vezi cum te va mai influența până în 2024

Capricorn

Ești cel mai muncitor și cel mai serios. Nu îți place să te joci și ai motivație incredibilă. Dar, din dorința de ordine și seriozitate, tinzi să fii văzut ca autoritar. Nu prea ai toleranță pentru surprize sau spontaneitate. Când ești atât de strict, tinzi să-i faci pe ceilalți să se simtă incomod în prezența ta. Un pic de relaxare nu ar strica. Mai ales că intrarea lui Jupiter în casa fericirii pe 16 mai te poate ajuta dacă te vei ocupa și de partea frumoasă a vieții. 

ULTIMATUMUL lui Saturn în Vărsător pentru toate zodiile până pe 7 martie

Vărsător

Ești unic, îți place să ieși în evidență și să socializezi. Dar, nu încerca să-i convingi pe alții să gândească altceva și nici să câștigi recunoaștere pentru punctele tale de vedere. Ești rebelul din zodiac, umanitar și progresist, însă poți deveni rapid imprevizibil sau pisălog. Cred că ți-ai dat seama în ultimii trei ani cât de mult costa a fi diferit. Saturn ți-a demonstrat că nu este cazul să încerci să îi convingi și pe alții de ce vrei tu. 

Ce schimbări aduce tranzitul lui Saturn în Pești, din martie 2023?

Pești

Ești mai mereu pierdut în visele și în gândurile tale. Oricât de mult s-ar chinui alții să îți capteze atenția, tinzi să fugi mereu din strânsoarea lor. De aceea, poți fi catalogat ca un semn mai instabil. Ești foarte deschis din punct de vedere emoțional, ai compasiune, dar poți fi foarte sensibil. Poți fi copleșit extrem de ușor, așa că ai face bine să te mai conectezi uneori și la lumea reală. Nu uita că Saturn își începe tranzitul în semnul tău, pe 7 martie! Deci 2023 poate fi anul trezirii la realitate!

Vezi și: Care sunt PUNCTELE FORTE ale fiecărei zodii în 2023?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Cross parteneri
Get it on Google Play