Fragment de rachetă, aproape de a se prăbuşi pe Lună. China neagă acuzaţiile

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Externe
(sursa foto: Pixabay)
(sursa foto: Pixabay)

Fragment de rachetă, aproape de a se prăbuşi pe Lună. China neagă acuzaţiile.

Ministerul de Externe din China a negat luni o informaţie comunicată de Statele Unite potrivit căreia lansatorul uzat preconizat să se prăbuşească pe faţa îndepărtată a Lunii luna viitoare ar fi un deşeu spaţial în urma misiunii lunare chineze desfăşurată în 2014, informează Reuters, citat de Agerpres.

Lansatorul rachetei, preconizat să se prăbuşească pe Lună pe 4 martie, a fost iniţial identificat de un cercetător independent ca fiind treapta unei rachete uzate de tip Falcon aparţinând SpaceX, compania deţinută de Elon Musk.

Cu toate acestea, la începutul acestei luni, NASA a spus că, potrivit analizei sale, obiectul este probabil lansatorul rachetei care a participat la misiunea chineză Chang'e 5-T1, lansată în 2014.

China a lansat sonda Chang'e 5-T1 fără echipaj uman pe suprafaţa Lunii în octombrie 2014 cu o rachetă Long March 3C, prevăzută cu trei trepte.

Obiectivul misiunii era de a testa abilitatea capsulei de a reintra în atmosfera terestră. Capsula a aterizat înapoi pe Terra în aceeaşi lună.

Potrivit monitorizării efectuate de China, (racheta) Chang'e 5 a intrat în siguranţă în atmosfera terestră şi a ars în totalitate, a spus Wang Wenbin, un purtător de cuvânt din cadrul ministerului de externe chinez, când a fost întrebat de reporteri dacă obiectul aparţinea misiunii chineze.

Călătoria de aproape un deceniu a propulsorului suspect a redeschis discuţiile despre deşeurile spaţiale şi despre responsabilitatea legală de a monitoriza resturile care plutesc în exteriorul atmosferei Pământului.

China respectă legislaţia internaţională pentru dezvoltarea de misiuni spaţiale, va garanta dezvoltarea pe termen lung a activităţilor din spaţiul cosmic şi va conduce consultări mai ample cu părţile relevante, a mai spus Wang.

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel