Tranzitul lui Marte în Leu de pe 20 mai. Previziuni complete pentru toate zodiile

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Recomandari
Sursa: pixabay.com
EXCLUSIV
Sursa: pixabay.com

Mâine, la 20 mai, Marte va părăsi semnul Racului, intrând în cel al Leului. Descoperă previziunile pentru fiecare zodie/ascendent.

Intrarea lui Marte în Leu este unul dintre evenimente memorabile ale anului 2023! Adaug un pic de entuziasm și dramatism acestui intro, exact cum îi place acestui semn. Pe plan mondial, unii lideri vor dori să își arate mușchii, iar pe plan personal, vom apela din ce în ce mai des la narcisism. Acum, din punct de vedere teoretic, nu ar fi ceva negativ, doar că Marte obișnuiește să provoace spiritele, să irite și să reacționeze fără echilibru. Marte în Leu poate fi folosit pentru negociere, competiție, pasiune. Dar ne poate crea probleme în relațiile cu copiii, cu situațiile în care nu vom fi băgați seamă. Până pe 10 iulie, nimic nu va fi pur și simplu!

Berbec/Ascendent în Berbec

Marte va intra în Casa a 5-a. Iar asta îți priește de minune, simți că nu mai este nimeni ca tine! Până pe 10 iulie, ai capacitatea de a crea, de a da viață unui proiect. Marte în această casă vorbește despre brandul personal, despre cum poți să te vinzi mai bine. Aici, Marte este și foarte competitiv. Simți că nimeni și nimic nu îți stă în cale. Ai timp suficient să demonstrezi, să motivezi, să te arunci și să îi ajuți și pe ceilalți să facă la fel. Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Berbec.

Taur/Ascendent în Taur

Marte va intra în Casa a 4-a. Pe unde trece Marte, va fi cu scandal și cu rezistență la schimbare, care pot veni din partea ta sau din familie. Sau pot apărea lucruri care se strică prin casă și ești nevoit să le repari. Pe de altă parte, cu Marte în Casa a 4-a, vorbim despre nevoia de a ne muta, de a găsi ceva care să ne placă, de a concretiza ceva. Trebuie să crești! Este important să faci ceva, să nu stai deoparte. Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Taur.

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Acest tranzit o să-ți priască de minune, trebuie să spunem asta. Marte va fi în Casa a 3-a, deci mintea îți merge grozav. Nu îți stă nimeni în cale. Una dintre vulnerabilitățile lui Marte în această casă este că îți dă niște vorbe mai înțepate, ești mai ironic, mai cinic, mai certăreț. Acest tranzit, până la 10 iulie, te predispune la multe călătorii, la mers la concerte, la tot felul de evenimente. Vei avea multe de făcut și vei fi precum un titirez! Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Gemeni.

Rac/Ascendent în Rac

Marte iese din semnul tău și intră în Casa a 2-a, a resurselor. Deci conturile tale vor avea de suferit până în luna iulie! De fapt, o să vrei să demonstrezi ceva și să provoci invidie. Marte în Casa a 2-a te provoacă să găsești noi resurse. Să muncești pentru ele și să ai curaj. Ca să mai faci un ban în plus, mai ales că ai nevoie. Ai grijă și la împrumuturi! Fie la cele pe care le faci tu, dar și la oamenii care îți cer bani. Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Rac.

Leu/Ascendent în Leu

Tu te vei bucura cel mai mult, fiindcă Marte o să îți tranziteze semnul! Marte vine cu mult tupeu, dar și cu îndrăzneală, cu furie, cu încredere, cu acțiune și cu multă motivație. Vulnerabilitatea? Marte aduce ceva agresivitate, dar și multă nerăbdare. S-ar putea să te plângi în continuare și să te victimizezi. Însă, ai o dorință foarte mare de a conduce. Vrei să fii șef, să iei propriile decizii, fie că sunt sau nu cele potrivite. Acest tranzit o să-ți priască de minune. Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Leu.

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Marte va intra în Casa a 12-a. Dacă vrei să îți fie bine până pe 10 iulie, ai face bine să nu stai prea mult pe acasă, ci să te plimbi! Orice vacanță în această perioadă este binevenită! Astrologul îți recomandă să pui mai mult accent pe locurile liniștite, unde poți să îți încarci bateriile. De asemenea, nu este momentul să ieși în față, să îți spui punctul de vedere. Ar fi bine să stai în banca ta, să te rogi, să meditezi, să te retragi. Ai grijă atât la sănătatea ta și la a celor dragi. Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Fecioară.

Balanță/Ascendent în Balanță

Marte se duce în Casa a 11-a. Această casă ne vorbește despre viitorul apropiat.Te face să te gândești ce mai vrei să faci cu relația în care te afli. Dacă doar o lași să existe și să treacă timpul, nu o să fie bine deloc. Casa a 11-a vorbește foarte mult și despre anturaj, prieteni, comunități sau de locuri unde poți cunoaște oameni dintr-un grup mare. S-ar putea să te afli în multe situații în care să creezi unele disensiuni în cercul tău de prieteni. Cel mai probabil, nu vor fi de acord cu ceea ce vrei tu. Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Balanță.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Marte va intra în Casa a 10-a, care vorbește despre relația cu șefii, despre cea cu autoritățile, dar și despre statutul tău. O să fii văzut ca o persoană foarte curajoasă, încrezătoare. Dar, certurile cu șefii nu pot fi ocolite, pentru că au o perspectivă diferită a ceea ce tu faci. Ți se pare că nu ești validat și apreciat. Este important să te ocupi de construirea statutului tău profesional. Să arăți că ești omul potrivit pentru a lua decizii. Marte o să te agite destul de mult pe plan profesional, dar o să te ajute enorm. Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Scorpion.

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Marte va intra acolo unde îți priește cel mai mult, în Casa a 9-a. Este posibil să aducă diferențe de opinie foarte puternice, dar și discuții referitoare la cine are dreptate și cine nu. Cu Marte aici, îți dorești să călătorești mult, să te plimbi pe cât se poate. Este nevoie ca până pe 10 iulie, să te pui în mișcare. Dacă ai examene, este o perioadă nemaipomenită. Lupta pentru ideologie, pentru filosofie și principiile de viață se schimbă. Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Săgetător.

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Marte va intra în Casa a 8-a. Va trebui să lupți pentru putere și control, dar și pentru resurse. Trebuie să premeditezi. Ar fi bine să faci acest lucru pentru partea financiară, pentru viitoare procese de moștenire sau pentru activități legate de acte și impozite. Din punct de vedere teoretic, cam uiți de liberul arbitru. Și se întâmplă tot felul de lucruri. Ai grijă mare la secretele tale și fii atent la partea de intimitate. Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Capricorn.

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Marte își va începe tranzitul în Casa a 7-a. Cei singuri vor dori să cunoască pe toată lumea, iar cei care sunt într-o relație, își pot da seama că s-au cam plictisit. Cu Marte în această casă mai apar conflicte, disensiuni dure, tensiuni, negocieri. El își dorește să fii conștient de propria ta valoare și să atragi oamenii potriviți în jurul tău. Să nu faci compromisuri. S-ar putea să ai și o dragoste de-o vară. Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Vărsător.

Pești/Ascendent în Pești

Marte va fi în Casa a 6-a și aduce mult stres! Te enervează tot, chiar și ceva minor. Casa a 6-a reprezintă modul în care gestionezi stresul. Așa că trebuie să găsești un echilibru. Tu îți dorești să faci lucrurile într-un anumit mod, dar cei din jur nu vor acționa la fel. Iar acest lucru nu îți convine. Trebuie să ai mare grijă la relațiile cu colegii până în iulie. Dacă apar disensiuni, gândește-te de unde pornesc. Nu trebuie să neglijezi sănătatea. Vezi aici previziunile complete despre tranzitul lui Marte în Leu pentru Pești.

Citește și: Luna Nouă în Taur de pe 19 mai. Impactul pentru fiecare zodie/ascendent

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel